Primarul Francisc Boldea a suferit primul eşec în alegerile locale, după ce a încercat prin filiala locală a PSD să blocheze candidatura lui Florin Dumitru, desemnat de Pro România în lupta pentru Primăria Lugoj. Lucru parţial reuşit, după ce Judecătoria Lugoj a dat câştig de cauză Organizaţiei Municipale a Partidului Social Democrat Lugoj care a contestat candidatura lui Florin Dumitru, atât la funcţia de primar cât şi la cea de consilier local.
Completul care a judecat recursul a schimbat însă decizia, soluţia pe scurt fiind următoarea: “Admite apelurile formulate de către apelanţii Dumitru Florin – Nistor şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj împotriva SC nr. 2785/2020, pronunţate de Judecătoria Lugoj în dosarul 3150/252/2020, în contradictoriu cu intimata Organizaţia Municipală a Partidului Social Democrat Lugoj, sens în care: Schimbă în tot sentinţa apelată şi, în consecinţă: Respinge contestaţia formulată de reclamanta Organizaţia Municipală a Partidului Social Democrat Lugoj împotriva pârâtului Dumitru Florin – Nistor, având ca obiect contestarea candidaturii. Definitivă. Pronunţată azi, 22 august 2020. Pronunţarea are loc prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”.
Victoria din alegeri a fost celebrată de Pro România Timiş, care a precizat printr-un comunicat de presă că la Lugoj s-a făcut dreptate și reprezentantul Pro România Timiș, Florin Nistor Dumitru, va candida la funcția de primar al municipiului, în ciuda atacurilor venite din partea actualului edil, Francisc Boldea.
”După ce vremelnicul primar PSD a contestat candidatura lui Florin Nistor Dumitru, Judecătoria Lugoj a admis solicitarea, însă Pro România Timiș s-a adresat instanței superioare, în speță Tribunalul Timiș. Judecătorii au dat dreptate candidatului Pro România, Florin Nistor Dumitru, care poate merge mai departe în lupta electorală, cu toată opoziția lui Francisc Boldea și a organizației PSD Lugoj”, se precizează în comunicat.
Mai vehement a fost Adrian Pau, coordonatorul Pro România Timiș: “Vine sfârșitul la Lugoj, iar acest lucru îl simte și Francisc Boldea. Apucăturile de vătaf, pornirile securisto-comuniste nu îi fac bine, însă teama înfrângerii îl orbește pe actualul primar al Lugojului, care contestă și atacă tot ce mișcă în jurul său din dorința de a nu a avea contracandidați. Florin Dumitru merge mai departe, candidează cu șanse reale de câștig, iar acest lucru îi dă fiori reci lui Francisc Boldea. S-a făcut dreptate și mă bucur pentru Florin, un om de calitate, adevărata alternativă la actuala administrație din Lugoj”.
Cum Florin Dumitru a fost cel care i-a coordonat campania lui Boldea în 2008, el scriindu-i mai mult de jumătate din textele electorale actualului primar, era de aşteptat ca PSD Lugoj să se teamă de candidatura actualului şef al Poliţiei Locale, una periculoasă pentru social-democraţi şi în privinţa consiliului local. În concluzie, un nou şut cu stângul în dreptul al celor de la PSD, tot mai disperaţi de perpectiva de a pierde Lugojul.