Dubaşii din comuna Tomeşti vor pleca la colindat peste hotarele ţării în preajma marii sărbători a ”Naşterii Domnului”.
Astfel, în perioada 9 – 11decembrie, alaiul va merge pe la numeroase instituţii şi case ale românilor din Ungaria. Mai precis, se va merge la Leucuşag, apoi la consulatul român, la redacţia ziarului în limba română ”Cronica” şi Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Gyula, la Consiliul Judeţean din Debrecen şi la toate şcolile cu predare în limba română şi casele românilor din Pocei (localitate înfrăţită cu Tomeştiul), Kitikasz, Bedeu, Şacal şi Apateu.
”Vor fi străbătute numeroase localităţi reprezentative ale Ungariei, aflate în zona de frontieră cu România. Ansamblul va prezenta programe speciale de colinde şi obiceiuri tradiţionale de Crăciun, astfel încât să-i putem încânta pe fraţii noştri de dincolo de graniţă.”, ne-a declarat Vasile Stănilă, directorul Casei de Cultură din Tomeşti.
Turneul este co-finanţat de Consiliul Judeţean Timiş şi Primăria Tomeşti şi se bucură de sprijinul total al Asociaţiei Culturale a Românilor din Kitikasz, condusă de Gheorghe Grosu.
Nici nu vor sosi bine în ţară, că Dubaşii din Tomeşti vor participa la tradiţionalul ”Alai al colindătorilor”, care va avea loc pe data de 16 decembrie la Timişoara.






















![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)





