Dr. Dimitrios Koukoulas: grecul care în luna martie va deveni pui de dac

Dimitrios Koukoulas este me­dic specialist în gas­tr­o­en­terologie, ecografie ge­ne­ra­lă, endoscopie diag­nos­ti­că şi intervenţională şi lu­crea­ză la Spitalul Municipal Lugoj, ca şef al com­par­ti­men­tului de gastroen­te­ro­lo­gie. Toată lumea din spital și din afara lui are doar cu­vinte de laudă pentru ”gre­cul nostru”, care este afabil, comunicativ, mereu zâm­bi­tor, foarte implicat în ceea ce face, dincolo de com­pe­ten­ța și grija față de pacienți pe care le manifestă ca me­dic. O discuție cu el este în­tot­deauna o plăcere.

“Sunt cel mai bun chirurg dintre internişti şi cel mai bun internist dintre chirurgi”

Originar dintr-un orăşel si­tuat lângă Salonic, grecul Di­mitrios Koukoulas este u­nul dintre cei mai apreciaţi me­dici ai Spitalului Dr. Teo­dor Andrei. A văzut lu­mi­na zilei într-o familie în care medicina era doar un vis. Părinţii săi sunt acum pen­sionari. Tatăl a lucrat ca şi comerciant de electro­cas­nice, iar mama a deţinut un salon de înfrumuseţare. Are un frate, care este Chef, a­di­că bucătar şef, maestru în preparate mediteraneene, iar sora sa lucrează în do­me­niul turismului, ca re­cep­ţioneră.
Tânărul Dimitrios a vi­sat la medicină încă din liceu, dar îşi imagina ceva mai special: că va lucra în cercetarea medicală, şi nu direct cu pacientul. “Când am început facultatea aş fi dorit să lucrez în cercetare, dar apoi vă spun sincer că ritmul celor 92 de examene, câte am dat ca student, m-a o­bligat la un singur o­biec­tiv: să termin studiile. Abia în anul V, când am avut contact direct cu pacienţii, mi-am găsit chemarea în gastroenterologie”, mărturiseşte el.
I-a plăcut gas­tro­en­te­ro­lo­gia pentru că este o dis­ci­plină intermediară între chi­rur­gie şi medicină internă. Glu­meşte adesea: “sunt cel mai bun dintre internişti şi cel mai internist dintre chi­rurgi”!

În luna martie mă fac pui de dac!

Dimitrios Koukoulas se află deja de şapte ani la spitalul din Lugoj, unde a ajuns în octombrie 2010.
“Sunt la Lugoj deja şapte ani? Aşa e, aveţi drep­ta­te, eu m-am blocat cu nu­mă­rătoarea la cinci”, spune cu nopnşalanţă medicul ve­nit din Elada. Şi adaugă, cu mândrie: ”în luna martie mă fac pui de dac!” Adică, va de­veni oficial cetăţean ro­mân, păstrând şi cetăţenia greacă.  

România l-a cucerit încă de pe vremea când făcea Fa­cultatea de Medicină la Ti­mişoara. Aici s-a căsătorit şi a devenit bănăţean de a­dop­ţie. Despre România, gre­cul nostru are o opinie in­te­resantă: “dacă nu erau sla­vii la mijloc, eu cred că Gre­cia şi România ar fi fost o singură ţară. Suntem ca doi fraţi pe care destinul i-a des­părţit, unul crescut de ma­mă, altul crescut de tată. Di­ferenţele sunt mai mici decât par la prima vedere. Mă refer la mentalităţi, la mo­dul de a fi în viaţa cot­i­di­a­nă. Simţul umorului este la fel, iar asta înseamnă mult, este afinitate. Poţi traduce un banc, fără mari sub­ti­li­tăţi, chiar fără nuanţe, şi tot râzi cu lacrimi. Iar dacă mă întrebaţi unde mă văd peste încă şapte ani, vă spun că tot în România”.

La început, familia din Gre­cia a fost oarecum sur­prin­să să îşi ştie fiul medic instalat în România, o ţară cu un nivel de trai nu prea ridicat.

“La început, au fost mai sceptici în legătură cu evoluţia mea profesională aici. Între timp, lucrurile s-au mai echilibrat, iar ai mei privesc altfel lucrurile. Eu sunt convins că am făcut pa­sul cel bun. Cât despre ni­ve­lul de trai, am mai spus-o: aici cu 100 de euro poţi face mai multe lucruri ca din­co­lo! Nu mă deranjează sa­la­riul, pentru că viaţa este mai ieftină aici”, spune Kou­kou­las, pentru care legă­tu­ri­le de familie rămân pu­ter­ni­ce.

Famiile Kokoulas din Ro­mânia şi Grecia se vizi­tea­ză reciroc, cel puţin o dată pe an, cu ocazia va­can­ţe­lor de vară petrecute al­ter­na­tiv în cele două ţări.

Soţia sa, Mihaela, este medic chirurg la Timişoara

Soţia sa, Mihaela, este chi­rurg şi asistent universitar la Clinica de la Timişoara – Chi­rurgie 1. Nu au copii, deo­camdată. Acasă, vorbesc destul de rar pe teme de serviciu: ”problemele de la spital nu le aducem acasă, dar facem parte din spe­cia­li­tăţi complementare, chi­rur­gia şi gastroenterologia. Discutăm şi ne sfătuim pe cazurile mai deosebite. Din fericire, majoritatea ca­zu­ri­lor se pot rezolva la Lugoj. Dacă mă apasă ceva? Da, cu siguranţă. Sunt pacienţii că­rora nu le putem oferi de­cât compasiunea noastră, cei diagnosticaţi cu hepatită virală B şi C, care a­van­sea­ză spre ciroză şi atunci mor­ta­litatea e foarte ridicată. Pro­gramul de transplant he­patic în România nu este aşa de activ, nu există do­na­tori de organe. În faza ter­mi­nală a acestor boli, doar transplantul de ficat te poate salva”.
Totuși, 98% din pa­to­lo­gie se poate rezolva la Lu­goj, printr-o bună cola­bo­ra­re cu colegii de la chirurgie și cardiologie.

Nu dai bani pe aparatură, cheltuiești enorm cu tratamentele. Asta nu e economie!

Între timp, în anul 2012 La Clinica Universitară de la Ti­mișoara a participat la cur­suri de specialitate și a luat diploma de competență în ceea ce privește mo­ni­to­ri­­zarea cancerului de colon.

”Din păcate, în Ro­mâ­nia, din cauza sistemului actual, spitalele mici sunt fie sub­do­tate, fie sub­fi­nan­ţa­te, sau amândouă. Com­par­timentul de la SML este alcătuit din două persoane – eu şi o asis­ten­tă pe en­do­sco­pie. Mi­ni­mum ar fi nevoie de un me­dic şi două asis­ten­te. Cât des­pre dotare, avem mare ne­voie de endoscoape de ul­ti­ma generaţie, high de­fi­ni­tion, foarte avansate. Cu ele se pot descoperi can­ce­rele în faza incipientă. În acest sta­diu se pot trata chiar şi fă­ră intervenţie chi­rur­gi­ca­lă. Ai posibilitatea să de­pis­tezi celulele can­ce­roa­se i­me­diat după apariţie. As­ta nu se înţelege: dacă nu dai bani pe aparatele astea, chel­­tuieşti enorm de mult după aceea cu tratamentele! Asta nu e în niciun caz eco­no­mie”, spune dr. Dimitrios Koukoulas.

Grație pregătirii sale, me­dicul grec nu a re­nun­țat la ideea de a trans­for­ma Lu­gojul în centru de mo­ni­to­ri­zare colo­no­sco­pi­că, un cen­tru de sceening (mo­nitorizare) în acest do­me­niu. El este încredințat că toa­tă populația de peste 50 de ani ar trebui să facă acest e­xamen.