Dr. Diana Szűcs, visul unei fetițe de 5 ani, transformat în realitate

Dr. Diana Szűcs absolvit Fa­cultatea de Medicină din Ti­mișoara în 1995. În anul 2000 a ajuns la Spitalul Mu­nicipal din Lugoj, unde lu­crează și în prezent, ca șef al secției de boli interne.
De mic copil, nu a avut nici un dubiu cu privire la viitoarea profesie: ”De când mă știu, am avut această convingere, că voi ajunge să fiu doctor. M-am văzut și astronaut, și marinar, dar asta doar așa, ca hobby. Am fost încredințată că, până la urmă, voi ajunge să pro­f­e­sez medicina. Știu exact că de la 5 ani mi-am dorit asta, și dacă m-aș mai naște odată, tot asta aș face”.

În calea visului s-a in­ter­pus un examen foarte dur: ”Prima dată când am dat examen, pe timpul lui Ceau­șescu, concurența era e­nor­mă, de 10 – 15 candidați pe un loc. De neimaginat în zilele noastre! Îmi amintesc că am căzut, deși am luat 9,60 la fizică și 9.60 la chimie! Am făcut con­tes­ta­ție. Deși rezultatele la fizică și chimie au făcut impresie, contestațiile nu erau pe placul nimănui la acea vre­me. Nu cred că s-au de­ran­jat să se uite măcar pe lu­crare, să o reanalizeze”.

Fiica mea a văzut spitalul și a decis: nu mă fac medic

A doua oară, cu ambiție de fier, a reușit. În facultate și-a cunoscut soțul, Alexandru Adrian, care este din Arad. ”Am întemeiat o familie de medici, deși nici eu, nici soțul, nu am avut medici în fa­milie. M-am născut în ju­de­țul Vâlcea, tatăl meu este preot, va împlini 80 de ani luna viitoare, iar mama este profesoară de istorie. Soțul meu a terminat facultatea mai repede, în 1991, și a ve­nit la spitalul din Lugoj ca anatomo-patolog în 1995”.

Familia celor doi medici a trăit bucuria nașterii unei fete, Daria, venită pe lume în 1997. ”Firește, ca părinți, i-am prezentat spitalul. A ve­nit de două ori și cu co­le­gii, în cadrul programului Școala altfel. A văzut sec­ții­le, laboratoarele, s-a fa­mi­lia­rizat cu activitatea de aici, dar a decis că nu este po­trivită pentru sistemul sa­nitar. Noi nici nu am insistat pe acest subiect. Nu sunt de acord ca părintele să im­pu­nă ceva, copilul trebuie să decidă singur”, spune dr. Szűcs. La ora actuală, Daria este studentă la psihologie, la Universitatea TUK din Chemnitz, Germania.

”Spitalul s-a înființat în 1911 prin contribuția lugojenilor. Să-l vedem cum moare în secolul XXI, tot de mâna unor lugojeni?”

Când a venit la Lugoj, dr. Diana Szűcs a găsit un spital mare, cu 780 de pa­turi. A fost martoră la trans­formările dureroase care au marcat destinul instituției: ”Erau două secții de me­di­ci­nă internă cu 75 de paturi fiecare, plus un com­par­ti­ment de diabet care nu avea coordonator, și de el m-am ocupat voluntar. De atunci, secția medicală s-a redus la 75 de paturi. În 2002-2003 s-a redus adresabilitatea, atunci s-a micșorat și nu­mă­rul de paturi. Guvernanții au con­siderat probabil că sun­tem prea aproape de Ti­mi­șoara, iar conducerea spi­ta­lu­lui, fără un plan de per­spectivă, a cedat și am pier­dut foarte mult. Spuneam a­tunci că e păcat de acest spi­tal, înființat prin contribuția lu­gojenilor în 1911. Eu nu sunt născută la Lugoj, dar să-l vedem cum moare în se­colul XXI, tot de mâna unor lugojeni, mi se pare de neacceptat. În 2006 am devenit șef al secției de boli in­terne și, împreună cu di­rec­torul de la acea dată, dr. Druț, am înființat comparti­men­tele de cardiologie, gas­troen­te­ro­logie, paliație și am în­ce­put renovarea sec­ției de boli interne. Am des­ființat sa­loa­nele de 11-12  paturi. Le-am com­par­ti­men­tat și le-am transformat în saloane cu două-cinci pa­turi, dotate cu grupuri sa­ni­ta­re proprii. Proiectul de com­par­ti­men­ta­re a avut loc în colaborare cu Primăria, în 2008-2009, iar zu­gră­vi­rea și înlocuirea podelelor, pe o suprafață de aproape 700 mp, grație unor spon­so­ri­zări atrase prin eforturi proprii”. Pentru dotarea cu mo­bilier și materiale sanita­re, me­dicul lugojean mul­țu­meș­te lui Stefan Muller de la European Hilfe și altui ger­­man, dl. Paul Grä­f­fendorf, de la Rotary Club Műhlhausen.

A avut ocazia să plece, dar s-a îndrăgostit de Lugoj

Pentru medicul Diana Szűcs lipsa de comunicare și bi­ro­cra­ția sunt cele mai mari pă­cate ale sistemului. Ea spune că, din păcate, ”există o grămadă de hârtii de făcut și, din cauza aglomerației, pierzi din vedere esențialul, adică pacientul”. Ca o com­pen­sare, nu a renunțat la gărzi: ”mai fac gărzi pentru că nu pot renunța la acti­vi­ta­tea de urgență și apoi îmi pla­ce să lucrez direct cu pa­cientul, nu numai ad­mi­nis­trativ”.
Îi repugnă centralizarea ex­cesivă: ”Am avut ocazia să plec de aici, dar nu am fost tentată. Sunt convinsă că și orașele mai mici au ne­vo­ie de profesioniști. Nu se poa­te realiza totul cen­tra­li­zat. Din varii motive, nu toți pacienții noștri pot ajunge la Spitalul județean de la Ti­mișoara, nu toți își pot per­mi­te un centru de excelență. Cu sprijinul autorităților, sp­i­talele de dimensiunea ce­lui din Lugoj pot însă a­jun­ge centre de excelență. Co­legii mei sunt oameni de ca­li­tate, cu care se poate lucra și cu care putem dezvolta in­stituția. Lugojul este un oraș cultural, atmosfera este excelentă, orașul merită un spital pe măsură”.

Criticile din presă și topul propriu al nemulțumirilor

Criticile din presă? Dr. Dia­na Szűcs spune că unele ”de­curg din tendința de a avea ceva spectaculos pe prima pagină, de a semnala doar defectele, fără a cu­noaș­­te toate datele proble­mei”.
În schimb, alte critici care vizează adresabilitatea, gospodărirea și accesul la servicii sunt îndreptățite, dar ele sunt probleme gen­e­ra­le, caracteristice în­tre­gului sistem.

”Personal, mă de­ran­jea­ză dezordinea, lipsa de gospodărire, dificultățile de comunicare cu administra­ția spitalului, încărcarea ex­ce­sivă cu hârtii. Mă de­ran­jează faptul că noi, șefii de secții și de compartimente, facem sesizări și pro­ble­me­le nu se rezolvă. Sunt lu­cruri ce par banale. De e­xemplu, nu avem lenjerie în spital. Nu s-au achiziționat cearșafuri, fețe de perne, pături. De când sunt aici, în a­fara unei donații din Ger­mania de acum 10 ani, nu  s-a achiziționat nimic”, spune dr. Szűcs.

Sistemul pavilionar al spi­ta­lului face mai dificil lucrul cu pacienții, mai ales că unele trasee nu sunt bine gândite: ”Distanțele mari față de pavilionul central, față de zona de investigații, fac viața grea atât per­so­na­lului, cât și pacienților. Sunt cazuri grave de la pneu­mo­logie, care trebuie aduse din pavilionul cel mai în­de­păr­tat. Este dificil și ne­pro­duc­tiv”.
Radiografia doctoriței Szűcs mai scoate la iveală și alte aspecte nevăzute: ”fiind o instituție relativ mică, avem doar linii de gardă generale, pe spital, și nu speciale, pe secții, la diabet sau la boli interne, de pildă. Și atunci, se întârzie inter­ven­ția, cu riscurile de ri­goare”.

Pe lângă lipsa con­su­ma­bi­le­lor și a lenjeriei care u­neori mai dispare în sa­co­șele pacienților, la ex­ter­nare, medicul lugojean este deranjat de lipsa unei gar­de­ro­be a spitalului. Și acum, pacientul stă cu gea­man­ta­nul cu haine și cu ghetele sub pat. Și nu în ultimul rând, nu există chiuvete în toate saloanele, ceea ce este obligatoriu, conform nor­melor în vigoare.

”Mă gândesc mereu la cazurile grave pe care le-am avut, la ce aș fi putut face”

Dr. Diana Szucs recunoaște că nu se poate rupe de problemele spitalului nici acasă: ”vorbesc cu soțul, el fiind și la laborator, despre cum putem ajuta un pacient sau altul. Uneori, fiica noas­tră ne reproșa că discutăm nu­mai asta. De la doi ani, din discuțiile noastre, s-a fa­miliarizat cu termenii me­di­cali. Mă gândesc mereu la cazurile grave pe care le-am avut, la ce aș fi putut face”.

Nu regretă cariera politică (a fost consilier PDL în două mandate), spunând că ”nu poți fi cetățean dacă nu te implici în viața cetății”. Face parte din diverse or­ga­ni­zații de binefacere (Lions Club Ana Lugojana, Or­di­nul Cavalerilor Templieri) și, nu în ultimul rând, predă la Școala Post Liceală de a­sistente medicale de la Co­le­giul Hasdeu. Mai presus de toate, crede în lucrurile care se fac ”cu mijloace pu­ține dar cu inteligență și bunăvoință” și, mai presus de orice, în valoarea co­mu­ni­cării interumane directe.