Reprezentanţii administraţiei locale din comuna Găvojdia lucrează la două proiecte care vizează asfaltarea unui număr de şase kilometri de străzi în perimetrul satului Lugojel.
Edilii încearcă să atragă fonduri europene, pentru modernizarea acestor drumuri.
”La Lugojel am efectuat investiţii ample în reţelele de canalizare, iar acum urmează să facem şi drumurile prin turnarea de covor asfaltic. Lucrăm la două proiecte, din care unul va fi pe fonduri europene şi are o valoare de un milion de euro. Îl vom depune la primăvară. Din aceşti bani vor fi asfaltaţi patru kilometri de străzi. Celălalt proiect îl vom finanţa de la bugetul local şi vizează asfaltarea a doi kilometri de străzi”, ne declară Dănuţ Stoica, primarul comunei Găvojdia.
Anul viitor, tot cu fonduri de la bugetul local se va lucra la reabilitarea acoperişelor căminelor culturale din Jena, Sălbăgel şi Lugojel şi dotarea lor cu mobilier.
De la bugetul local va fi finanţată şi construcţia de trotuare noi pe principalele străzi din Găvojdia, la Sălbăgel şi Jena.