Vitrina cu trofee a Clubului Sportiv Școlar Lugoj a fost completată cu două noi medalii naționale.
Performanțele au fost semnate în cadrul Finalei Campionatului Național Individual, pentru juniori I (1999-2001, cu dispensă 2002), ce a avut loc în perioada 12-15 septembrie, la Târgoviște, de către sportivii de la secția de lupte greco-romane și lupte feminine, pregătiți de antrenorul emerit Avrămuț Todorescu și multiplul medaliat Laurențiu Macarei.
Luptătorii de pe Timiș și-au împărțit cele două medalii de bronz la fete și băieți. Pe treapta a treia a podiumului de premiere au urcat Amalia Popovici, la categoria 53 kg, și Otniel Ritter, la categoria 63 kg.
Aproape de podium, pe locul IV, s-a clasat Ligia Carp, după ce a întâlnit-o în finala mică, pentru bronz, pe colega sa de club, Amalia Popovici.
“A fost o competiție de un mare nivel tehnic și valoric, la care au luat parte componenții loturilor naționale Sportivii noștri au avut o comportare bună și au obținut rezultate mulțumitoare. Cu mai multe muncă și perseverență sperăm să aducem mai multe medalii la concursurile viitoare”, a spus profesorul Laurențiu Macarei, antrenor la secția de lupte greco-romane, din cadrul CSȘ Lugoj.
Lotul lugojean deplasat la finală a avut în componență patru băieți și două fete.





![[FOTO] Căldură pentru trup și suflet! Bătrânii din Hezeriș și Valea Lungă, ajutați cu lemne de foc](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/11/lemne-batrani-hezeris-valea-lunga-4-360x180.jpg)







![[FOTO] În deschiderea FestTeamArt 2025, actorii lugojeni au interpretat cu vervă un Caragiale mai actual ca niciodată](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/10/festival_teatru_2221-360x180.jpg)






![[FOTO] Pe urmele campionilor! Rezultate foarte bune şi pentru CSŞ Lugoj la International Judo Cup Ali Constantin Bogdan](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/11/judo-css-lugoj-3-350x250.jpg)

![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)






