Boxerii legitimați la Clubul Sportiv Municipal Lugoj și-au mărit palmaresul cu două noi rezultate notabile, la una dintre competițiile importante din vestul țării.
Municipiul nostru a fost reprezentat la Memorialul Teodor Silaghi, organizat în Salonta, de doi dintre sportivii de perspectivă ai secției de box.
La cadeți, a intrat în ring Raul Predeșteanu (născut 2007), care s-a clasat pe primul loc la categoria 54 kg. Tot pe prima treaptă a podiumului de premiere a urcat și Sebastian Ciocănescu (n. 2006), care s-a impus în limitele categoriei de 52 kg.
“Sunt foarte mulțumit de evoluția celor doi, în această competiție. Ei sunt sportivii noștri de perspectivă în care ne punem bazele pentru anii următori, în schimbul de generații”, a declarat Ștefan Gomoescu, antrenor al secției de box de la CSM Lugoj.
Competiția, ultima din acest an pentru lugojeni, a adus față în față în ring circa 50 de pugiliști care au participat în peste 20 de meciuri. Pentru locurile de pe podium au boxat sportivi de la Baia Mare, Cluj, Dej, Oradea, Salonta, Timișoara și Lugoj.