Marţi, 6 noiembrie, de la ora 17, la sala de consiliu a Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj va avea loc o emoţionantă întâlnire a prietenilor celui care a fost scriitorul, criticul literar şi jurnalistul Constantin Buiciuc.
Marţi, 6 noiembrie, de la ora 17, la sala de consiliu a Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj va avea loc o emoţionantă întâlnire a prietenilor celui care a fost scriitorul, criticul literar şi jurnalistul Constantin Buiciuc.
Cu acest prilej, va fi lansat volumul postum intitulat „Amintiri pariziene”, apărut la Editura Marineasa din Timişoara şi scris de regretatul autor lugojean în vara anului 2010, cu ocazia turneului micilor muzicieni de la Şcoala de Arte Frumoase „Filaret Barbu” în capitala Franţei, precum şi în oraşele-satelit Franconville şi Saint Leu La Foret.
Volumul „Amintiri pariziene”, care conţine transcrierea notiţelor luate la Paris de profesorul Buiciuc, va fi prezentat de editorul timişorean Viorel Marineasa. La manifestare vor participa şi membri ai familiei autorului din Franţa.
Miercuri, 7 noiembrie, de la ora 17, la Teatrul Municipal va avea loc prezentarea unui volum aparte. Cartea „Xilogravura, matrice stilistică. Re-scrieri. Cronicile vremii” vorbeşte despre izbânzile profesionale ale unui artist plastic de mare calibru al ţării, şi anume Suzana Fântânariu.
Artista este membră a unor prestigioase uniuni de creaţie din România, dar şi din Paris – Franţa, Cracovia – Polonia şi Vercelli – Italia.
În 2000 a fost distinsă cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler. Primăria Timişoara i-a acordat în 2006 „Diploma de Excelenţă pentru promovarea imaginii Timişoarei în lume”.
Jurnalul artistic, amplu ilustrat, este cuprins între copertele unui impresionant volum de 350 de pagini, apărut la editura „Brumar” din Timişoara.
Despre carte şi despre artista Suzana Fântânaru vor vorbi pictorul lugojean Silviu Nopcea, profesoara Simona Avram şi scriitorul şi editorul timişorean Robert Şerban.
Moderatoarea întâlnirii va fi, ca de obicei, Henrieta Szabo, directoarea Bibliotecii Municipale Lugoj, instituţie organizatoare a lansării, alături de Casa de Cultură a Municipiului.