
Clubul Copiilor din Lugoj organizează şi anul acesta o nouă ediţie a Concursului Naţional de Soft „Grigore Moisil”.
Competiţia va începe mâine şi se va derula timp de două zile, plus sâmbătă – ziua de premiere. Aproximativ 200 de elevi din 14 oraşe din ţară se vor întrece pentru a realiza noi performanţe în informatică.
În competiţie s-au înscris elevi cu vârste între 11 şi 18 ani, de la şcolile, cluburile şi palatele copiilor din Bucureşti, Aiud, Timişoara, Cluj-Napoca, Târgu-Jiu, Caransebeş, Craiova, Suceava, Brăila, Giurgiu, Satu-Mare, Oradea, Deva şi, bineîneţeles, Lugoj.
„Festivitatea de deschidere are loc joi, 23 mai, la ora 9.00, la Universitatea Europeană „Drăgan” unde se vor ţine şi mai multe sesiuni de comunicări. Concursul efectiv se va desfăşura la partenerii noştri, colegiile „Brediceanu”, „Hasdeu” şi „Branişte”, a declarat profesorul Gelu Mustaţă de la Clubul Copiilor Lugoj.
Pe parcursul competiţiei, concurenţii vor fi supuşi mai multor probe în care vor trebui să rezolve probleme în limbajele de programare Pascal şi C++.
Premierea celor mai buni dintre cei 200 de informaticieni va avea loc sâmbătă, 25 mai, de la orele 16.00, la Universitate.