Ajutoarele sociale se acordă după reguli noi, printre condiţiile de acordare numărându-se şi plata taxelor şi a impozitelor, dar şi prezenţa copiilor la şcoală. Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre pentru modificarea prevederilor Ajutoarele sociale se acordă după reguli noi, printre condiţiile de acordare numărându-se şi plata taxelor şi a impozitelor, dar şi prezenţa copiilor la şcoală. Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre pentru modificarea prevederilor privind venitul minim garantat, acordarea indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi alocaţiei pentru susţinerea familiei. Acordarea acestora va depinde, în primul rând, de achitarea taxelor şi impozitelor locale, dar şi de prezenţa copiilor la şcoală.
Elevii chiulangii rămân fără alocaţie. Una dintre schimbările majore se referă la alocaţia de susţinere a familiei pe care o primesc copiii din familiile sărace. Absenţele nemotivate de la şcoală duc la pierderea acesteia. În acest moment, în Lugoj, sunt înregistrate 109 dosare.
La trei dintre acestea li s-a modificat alocaţia în urma absenţelor şi două dosare au fost suspendate. „Suspendarea se face direct de către Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Timiş. La fiecare sfârşit de lună, şcolile transmit agenţiei un tabel cu absenţele copiilor”, a declarat directorul Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Lugoj, Angelica Uscat.
Conform noilor prevederi, dacă copilul are între 10 şi 19 absenţe, alocaţia se diminuează cu 20%, la 20 de absenţe aceasta se diminuează cu 50%, iar de la 21 de absenţe nemotivate în sus aceasta se anulează. O altă noutate constă în faptul că titularii ajutorului social au obligaţia să depună din şase în şase luni o declaraţie pe proprie răspundere privind componenţa familiei şi veniturile încasate în ultima jumătate de an, altfel nu vor mai primi ajutor social.
Alte modificări
În cazul venitului minim garantat, procedura de acordare a ajutoarelor sociale se simplifică şi rămâne o singură listă de bunuri care exclude accesul la ajutoare sociale. Beneficiarii sunt obligaţi să-şi plătească impozitele locale, respectiv impozitul pe imobile, terenuri şi autoturisme. Cei cărora li se suspendă ajutoarele sociale pe motiv că nu-şi plătesc impozitele nu mai pot fi obligaţi să muncească în folosul comunităţii.
În cazul alocaţiei pentru susţinerea familiei, copiii sub 18 ani care studiază în străinătate vor fi luaţi în calcul la stabilirea alocaţiei de susţinere a familiei doar dacă respectivele unităţi şcolare dovedesc că elevii frecventează cursurile, iar tinerii sub 18 ani, care termină cele zece clase obligatorii vor fi luaţi în calcul la stabilirea venitului mediu net lunar al familiei ca membri ai familiei. În cazul indemnizaţiei de creştere a copilului, şi aceasta va fi condiţionată de plata taxelor şi a impozitelor.