Tatiana Isar, antrenoarea care a pus bazele gimnasticii feminine lugojene, și care împreună cu soțul său, Liviu Tit Isar, au înființat Clubul Sportiv Școlar Lugoj, în anul 1957 (când a primit personalitate juridică) a plecat la cele veșnice.
Absolventă a Institutului de Educației Fizică și Sport de la București, Tatiana Isar a reușit să formeze sportive de renume în gimnastica feminină românească, printre care amintim pe lugojeanca Alina Goreac, campioană olimpică și mondială, ajungând în cariera de antrenoare până la nivel de lot național.
“Doamna profesor-antrenor Tatiana Isar este cea care a început gimnastica feminină de performanță la Lugoj. În primii ani a pregătit viitoarele campioane în sala Liceului Coriolan Brediceanu, apoi după ce s-a construit sala nouă, s-a mutat la Liceul Iulia Hasdeu. În antrenorat a avut o carieră prestigioasă și a făcut parte din colectivul de antrenori de la centrul olimpic de la Onești. Printre sportivele cele mai valoroase pe care le-a format amintim pe lugojeanca Alina Goreac, Vanda Ispravnicu, Ștefania Curcafu, Luminița Boieru”, a spus profesorul de gimnastică Aurel Munteanu, fost director al Clubului Sportiv Școlar Lugoj.
Tatiana Isar avea o casă în Lugoj și urma să împlinească în acest an 91 de ani. Ultima perioadă a petrecut-o alături de fiul său (profesor universitar), la Timișoara.