Funcţia de manager a spitalului lugojean va fi scoasă la concurs în data de 4 august. Spitalul Municipal ”Dr. Teodor Andrei” este condus temporar de medicul chirurg primar, Erwin Floroni (43 de ani), care l-a înlocuit din 1 martie pe economistul Florin Voichescu.
La concurs și-au anunțat intenția de participare doi medici: dr. Erwin Floroni și dr. Anda Maria Neagoe.
Medicul chirurg Erwin Floroni a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Timişoara, în perioada 1991-97. A profesat ca stagiar, pentru un an, la Oţelu Roşu. Dr. Erwin Floroni a fost trei ani şeful secţiei de chirurgie, o secţie mare, cu 35 de paturi, pe care a modernizat-o.
„După indicatori, este una dintre cele mai bune secţii din spital, cu un procent de ocupare a paturilor de 80%”, spunea la acea oră Floroni.
În prezent, este director interimar al Spitalului Municipal “Dr. Teodor Andrei” din Lugoj.
Dr. Anda Maria Neagoe este medic primar în medicină de urgență și medicină de familie. Din octombrie 2014 coordonează Compartimentul de primiri Urgențe al Spitalului Municipal din Lugoj.
Are un master european în medicină de dezastru (2012) cu prof. Nicolae Steiner, cel care a pus bazele urgenței administrative în România, precursor al lui Raed Arafat și prof. Dan Mânăstireanu, reputat medic militar din București.
Are un master în domeniul serviciilor și serviciilor publice de sănătate (la Timișoara, cu prof. Cristian Vlădescu) și un curs de psihopedagogie, pe care l-a urmat în perioada 2006/2007.
La ora actuală este doctorand.
După desemnarea noului manager al spitalului, va fi formată noua echipă de conducere care are în componenţă director medical, director economic şi director administrativ.
În ultimii ani, spitalul din Lugoj a reuşit să reabiliteze şi să modernizeze unele secţii şi compartimente, unele cu fonduri europene. Gestionarea fondurilor provenite din programe naționale și europene va fi una din principalele provocări pentru noul manager al spitalului, indiferent cine va ocupa această funcție.