Municipiul Lugoj a avut doi reprezentanți în cadrul delegației României, care a participat la cea de-a 43 ediție a Campionatului Mondial de Tir Sporting, ediția 2021.
Este vorba de un campionat la care au participat cei mai buni trăgători la talere din lume. Competiția s-a desfășurat în perioada 15-18 iulie, într-o pădure din apropierea localității Galgamacsa, din Ungaria, la aproximativ 50 de km nord-est de Budapesta.
Gazdele s-au pregătit la cel mai înalt nivel, din punct de vedere organizatoric, punând la dispoziția celor 668 de participanți, două poligoane și un sistem de transport modern și eficient între cele două baze.
Fiecare sportiv a avut dreptul să tragă la 50 de talere în fiecare zi, jumătate într-un poligon, jumătate în celălalt.
Din orașul de pe Timiș au fost prezenți Mihai Homoc și luptătorul de la stilul libere din cadrul CSM Lugoj, Cristian Țepeneag.
Cei doi s-au aflat la prima lor participare la un campionat mondial și s-au prezentat onorabil, reușind un punctaj notabil, la finalul celor patru zile de concurs, concurând alături de trăgători mult mai experimentați.
Cel mai mare punctaj l-a avut Mihai Homoc, legitimat la Club Tir Sportiv Lugoj, care a reușit să acumuleze 155 de puncte, din 200 posibile, fiind al patrulea cel mai bun rezultat al României, la categoria Open, din 12 sportivi.
“Este primul meu concurs mondial alături de trăgători din țări unde acest sport este foarte dezvoltat. Pot să dau numai câteva exemple: Franța, Italia, Marea Britanie, Spania, SUA, Ungaria. Nivelul tehnic al celor mai buni a fost mult superior față de țara noastră. De remarcat organizarea foarte bună a gazdelor”, a spus Mihai Homoc.
La rândul său, Cristian Țepeneag, de asemenea aflat la prima participare la mondiale și legitimat la același club lugojean, a reușit să acumuleze 124 de puncte.
Competiția a fost câștigată de Gael Poinsot din Franța care a luat 190 de puncte, urmat de Joseph Fanizzi din SUA.
Luna trecută, în cadrul finalei naționale de amatori, de la București, ce a avut loc în intervalul 4-6 iunie, Mihai Homoc s-a clasat pe primul loc, obținând titlul național, iar Cristian Țepeneag a urcat pe trepta a treia a podiumului de premiere, fiind medaliat cu bronz, la aceeași categorie.