Doctorul lugojean Dan Traian Demeter a fost implicat marţi dimineaţă într-un accident rutier produs între localităţile Recaş şi Izvin, care s-a soldat cu pierderi de vieţi omeneşti.
Doctorul lugojean Dan Traian Demeter a fost implicat marţi dimineaţă într-un accident rutier produs între localităţile Recaş şi Izvin, care s-a soldat cu pierderi de vieţi omeneşti.
Autoturismul marca Peugeot la volanul căruia s-a aflat medicul a intrat pe contrasens şi a lovit o Dacia Logan, înregistrată ca taximetru, în încinta căreia se aflau trei persoane – şoferul şi două femei luate la ocazie către Timişoara.
În urma impactului, una dintre femei şi-a pierdut viaţa. ”Peugeot-ul circula înspre Lugoj şi cel mai probabil, din cauza oboselii şoferul a aţipit şi a intrat pe contrasens. A intrat în în taximetrul care venea către Timişoara lovindu-l în partea stângă. Impactul a fost suficient de puternic încât să provoace decesul unei tinere în vârstă de 31 de ani, care se afla pe bancheta din spate a Loganului”, declara Mădălina Mezdrea, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş. Doctorul este cercetat în prezent pentru omor din culpă.
Dan Traian Demeter este nepotul marelui tenor Traian Grozăvescu şi este medic primar radiolog, având o carieră de peste 40 de ani la Spitalul Municipal Lugoj. A ieşit la pensie în acest an, la vârsta de 56 ani.