Asociația Cinemobilul, în parteneriat cu Kaufland România invită lugojenii să vizioneze una dintre cele mai îndrăgite din ultimii ani. Filmul ”Singuri acasă 2” va fi proiectat miercuri, 25 august, de la ora 20.30, în parcarea magazinului Kaufland Lugoj, iar intrarea este liberă.
Dublat în limba română, ”Singuri acasă 2” este potrivit pentru întreaga familie și continuă poveste din prima parte a filmului apărut în 2016. Pe scurt, câteva animale domestice, câini și pisici care mai de care mai jucăuși, trec prin tot felul de aventuri palpitante după ce stăpânii îi lasă… singuri acasă.
Vor fi amplasate un număr de 200 de scaune, iar participanții trebuie să respecte normele de prevenție a îmbolnăvirii cu coronavirus. La intrarea în perimetru, oamenii vor fi scanați cu termoscannerul, iar organizatorii pun la dispoziție și un spațiu pentru igienizarea mâinilor.