Direcţia Silvică Timiş a a început să refacă vechile cabane părăsite în munţii Poiana Ruscă.
Prima la care a început construcţia este cea de la altitudinea cea mai mare – 800 de metri, aflată în vecinătatea fostei cabane turistice ”Căpriorul”.
Aici, vechea cabană, construită din lemn, a fost dărâmată, iar pe locul ei s-a ridicat o clădire frumoasă, cu salon, grup sanitar decent, bucătărie şi două dormitoare.
”Acum muncim la interioare şi până la sosirea sezonului rece vrem să terminăm lucrările”, ne declara unul dintre muncitori.
Cabana este administrată de Ocolul Silvic ”Ana Lugojana”, aflându-se în teritoriul acestei instituţii. Ea nu intră însă în circuitul turistic.
”Este cabana ocolului şi vrem să o repunem în funcţiune. Va fi cu circuit închis. Pentru turism trebuie mai multe dotări, de la încălzire, la curent electric şi multe altele. Va fi pentru activitatea concretă desfăşurată acolo şi pentru muncitori”, ne spunea Ioan Oprea, şeful Ocolului Silvic ”Ana Lugojana”.
Direcţia Silvică Timiş mai deţine în munţii Nădragului cel puţin trei cabane care au nevoie de lucrări ample de reabilitare, la Gosta, pe Valea Cârleonţu şi pe Valea Gladnei.
Refacerea lor ar putea începe anul viitor, însă şi acestea vor funcţiona tot cu circuit închis.
În estul judeţului, instituţia are însă două cabane deschise turiştilor. Este vorba de cea de la Poieni – Cheia (comuna Pietroasa), administrată de ocolul Silvic Coşava şi cea de la Fârdea, administrată de Ocolul Sivic Făget.