Avocatul Cotizo Negruţiu este noul şef al Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Lugoj. Postul a fost neocupat până de curând fiind nou apărut în organigramă. În urma examenului desfăşurat vineri, 17 ianuarie, Negruţiu a fost ales pentru acest job, obţinând un total de 190 de puncte din 200 posibile. Singurul său contracandidat s-a retras după primirea subiectelor.
Avocatul Cotizo Negruţiu este noul şef al Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Lugoj. Postul a fost neocupat până de curând fiind nou apărut în organigramă. În urma examenului desfăşurat vineri, 17 ianuarie, Negruţiu a fost ales pentru acest job, obţinând un total de 190 de puncte din 200 posibile. Singurul său contracandidat s-a retras după primirea subiectelor.
Directorul tehnic va avea în subordine şase compartimente, şi anume Investiţii, Tehnic, Avize-Control Urban, Mediu, Licitatii şi Administrarea Strazilor, care însumează 15 funcţionari.
„Pe câţiva dintre noii colegi îi cunosc deja din anii când am lucrat în Primărie. Nu mi-e frică de responsabilităţile şi sumele imense cu care se lucrează. Şi la Romtelecom aveam încasări de miliarde de lei pe zi, sunt obişnuit cu astfel de sume. Nu am emoţii, merg cu mintea deschisă, îmi doresc un colectiv unit”, a declarat Negruţiu pentru Redeşteptarea.
Acesta a adăugat că vede postul ca pe o provocare: „Pentru mine acest serviciu nu este o necesitate, dar îmi plac provocările. Nu îmi place să mă plafonez într-un singur serviciu. Dar din avocatură plec fără regrete, acolo eşti lup singuratic” .
Cine este Negruţiu?
Cotizo Negruţiu are 45 de ani, a absolvit secţia TCM a Politehnicii timişorene în 1993, dar are şi o licenţă în Drept obţinută în prima promoţie la Universitatea Drăgan din Lugoj, plus un master în Administraţie Publică Locală.
După absolvire, primul post a fost de inspector la Serviciul Tehnic din Primărie. În perioada 1997-2005 a continuat în domeniul ingineresc la Romtelecom unde a fost şeful centrelor din estul judeţului.
„Din 2005, pentru că s-au redus centralele manuale şi s-a trecut pe digital, am intrat în avocatură până astăzi, când sunt nevoit să-mi bag cererea de lichidare din această profesie fiind incompatibilă cu noul job”, a explicat Negruţiu.
Om politic timp de 13 ani, Cotizo Negruţiu a şi condus organizaţia locală a PNŢCD, iar în mandatul 2000-2004 a ocupat funcţia de consilier local.
Noul şef se va prezenta la serviciu din 1 februarie, iar salariul net lunar va fi de aproximativ 2.500 de lei.