Vineri, 6 decembrie, CSM Lugoj pierde acasă cu CSO Voluntari, după ce în tur noi reușisem un splendid 3-2 pe terenul lor. De data asta, campioana CSOV câștigă la Lugoj după mai mult de două ore de joc, cu scorul de 3-1 (25-23, 25-22, 24-26, 25-17).
Mai puțin în setul al patrulea, meciul a fost foarte echilibrat, dar a rămas întrebarea dacă nu avem cumva un ”complex” în fața celor de la Voluntari.
”A fost o partidă pasionantă, cu ambele echipe dând totul pentru victorie. CSM Lugoj a condus 23-20 în primul set, dar de acolo parcă nu s-a mai regăsit. A pierdut setul, 23-25, și cu el și încrederea”, scrie pe site-ul Federaței Române de Volei. Suntem de acord, este un comentariu imparțial și adevărat, dar să nu uităm seria incredibilă de puncte cedate consecutiv în setul doi, în care conduceam la un moment dat cu 15-10.
Nici în acest meci meci, n-am scăpat de greșelile la serviciu care ne urmăresc mai ales în momentele cheie.
În legătură cu frumoasa acțiune caritabilă organizată de Sfântul Nicolae de Asociația Milites Templi, în colaborare cu cele două echipe, reprezentanții CSM Lugoj – volei au spus că, de fapt
”Copiii au câștigat! Iar pentru acest lucru mulțumim tuturor, mulțumim fanilor noștri, mulțumim CSO Voluntari! Cu siguranță ca sărbătorile copiilor care au nevoie de un Moș în viața lor vor fi mai frumoase în acest an. Sănătate și lui Vasile Mușet, „accidentat” de o jucătoare, a ajuns la spital cu un puseu de tensiune, dar acum este bine. Meciul…l-am pierdut cu 1-3 în fața campioanei CSO Voluntari, deși a părut că îl avem în mână și în setul 1 și în setul 2, în fiecare având avans consistent dar…insuficient. Mergem mai departe și învățăm dintr-un meci bun, care putea fi foarte bun”.
Să mai notăm principalele realizatoare: Ariana Pîrv (18p.), Tamara Miljevic (10p.), Jocelyn Castro (8p.), de la CSM Lugoj și Suvi Kokkonen (21p.), Nikola Radosova (18p.) și Rodica Buterez (18p.).
Deși rezultatul ne-a fost defavorabil în cele din urmă, jucătoarele noastre au fost aplaudate la final de galeria Lupilor din Banat pentru efortul depus.
Reamintim iubitorilor voleiului că miercuri 11 decembrie, de la 18.30, vine marele meci cu echipa elenă Olimpiakos Pireu, din cadrul optimilor de finală CEV Challenge Cup.