Locuitorii din Tapia şi fostul sat Armădia au pentru prima dată în istoria localităţilor, la dispoziţie un microbuz care să le transporte copiii înspre şi dinspre şcolile unde învaţă.
Acesta are o capacitate de 16 locuri, a fost pus la dispoziţie de Primăria Lugoj şi a intrat în funcţiune din data de 5 octombrie.
Preia elevii la ora 7.30 şi îi aduce la 14.30. Un lucru lăudabil, mai ales că din cei 16 tineri utilizatori patru sunt în clasele primare, opt sunt în cele gimnaziale şi doar patru în cele liceale.
Cel puţin zece erau obligaţi să străbată pe jos un drum de aproape doi kilometri, din capătul Armădiei, pentru a ajunge la staţia de autobuz de la ieşirea din Tapia.
Partea proastă e că microbuzul, deşi nou-nouţ, riscă să ajungă pe butuci în doar câteva săptămâni, din cauza drumului impracticabil.
”Suntem bucuroşi că nu trebuie să mai trezim copiii dis de dimineaţă, să-i ducem până la Tapia pe întuneric, cu teama că vor fi muşcaţi de câini. E un lucru foarte bun ce a făcut primăria, dar pe partea cealaltă, dacă nu se iau măsuri în privinţa reparării drumului, bucuria noastră nu va ţine foarte mult. Microbuzul nu o să facă faţă miilor de gropi existente pe carosabil şi o să fie mai mult prin service decât pe această rută”, ne spunea părintele unui elev din Armădia.
Reprezentanţii administraţiei locale lugojene au un proiect de asfaltare a drumului respectiv, care trebuia să fie pus în aplicare în acest an.
A fost amânat pentru 2016, însă de aproape patru ani, cei care se ocupă de buna gospodărire a urbei nu au fost în stare să trimită măcar o dată un tractor cu lamă care să îndrepte drumul balastat până în capătul satului Armădia.
Au făcut-o în primăvara acestui an, dar la cât de distrus e drumul, şoferul autogrederului s-a speriat şi a făcut cale întoarsă spre Lugoj, la nici 500 de metri după ce a intrat pe el.
Bravo Geani””a-ți mulțumesc din suflet ca ai scris””consilierul sat se pare ca Anca doarme??