Rândurile următoare nu au nici o legătură cu Lugojul sau cu campania recent încheiată aici. Derapajele la care am asistat, multiplicate geometric în toată țara, nu au specific local, ci sunt produsul unei nefericite decizii luate, cu ani în urmă, la nivel central. Dacă putem trage ceva învățăminte din ce s-a întâmplat, o singură concluzie se impune: domnilor guvernanți, aboliți instituția primarului pe viață!
Reveniți la principiile democratice: două, maximum trei mandate limita pentru primari! Reveniți la buna practică a alegerilor din două tururi, mult mai aproape de esența democrației. Și limitați numărul de parlamentari la 300, soluție pentru care poporul român s-a pronunțat într-o covârșitoare majoritate, de 90%, într-un referendum pe care acum îl faceți intenționat uitat.
Limitarea puterii prin limitarea numărului de mandate este esențială, din simplul motiv că natura umană este atașată de putere. Pentru mulți, e suficient un mandat de patru ani. Atâta le e de ajuns pentru a se dedulci cu avantajele trecătoare ale unei dregătorii. Veți spune că nu e valabil pentru toată lumea și e adevărat, au fost și excepții. Împăratul Augustus a fost cel mai puternic om al lumii. La vremea sa, întregul univers cunoscut i-a stat la picioare. Deși a adus Imperiului Roman peste 40 de ani de pace, prosperitate și măreție nemaivăzute, el nu s-a îmbătat cu puterea nemăsurată. Dar câți ca Augustus s-au născut în istorie? A fost o… augustă excepție. Regula este că puterea absolută corupe la modul absolut.
Repet! Nu e vorba de oameni, orașe sau comune anume, e vorba despre un principiu. Orice dregătorie nelimitată naște apucături numite de medicul și politicianul britanic David Owen sindromul Hybris, descris astfel: ”folosirea puterii pentru autoglorificare; obsesia imaginii de sine şi predispoziţia spre megalomanie, spre acţiuni care să-i aducă un beneficiu de imagine; pierderea contactului cu realitatea şi izolarea progresivă; acţiuni imprudente şi impulsive, neglijenţă, nervozitate; ignorarea sfaturilor şi criticilor celorlalţi; confundarea dorinţelor şi punctelor lui de vedere cu ale poporului sau ale organizaţiei/ companiei din care face parte; tendinţa de a vorbi despre sine reverenţios, la persoana a treia sau de a folosi, în mod excesiv, <eu>; convingerea, exprimată cu emfază, că singura instanţă în faţa căreia trebuie să dea socoteală pentru faptele sale, este istoria sau Dumnezeu şi că aceasta îi va fi, desigur, favorabilă” etc. Mai pe românește, mania puterii.
Cu riscul de a deveni nepopular, mai avansez o idee. Într-o lume a adaptărilor rapide, în care singura constantă e schimbarea, la fel de anacronică mi se pare și instituția funcționarului public ”pe viață”.
Nimeni nu e de neînlocuit, cu excepția funcționarului public?! Iată o gogomănie fără margini. Spre deosebire de angajații din sectorul privat, care au parte din plin de… privațiuni și care trebuie mereu să găsească formule viabile pentru supraviețuirea economică, funcționarul la stat e acolo pe viață. Nu-l poți da jos nici cu macaraua!
Și nu e de mirare că unii dintre aceștia, uitați prin funcții dinainte de ‘90, fac parte din aceleași structuri birocratice opace la schimbare. Informatizarea masivă a societății nu poate fi oprită cu forța la porțile primăriilor, mult promisul ghișeu unic nu poate fi amânat la nesfărșit, nici reevaluarea periodică a performanțelor celor puși în slujba comunității. Adică în slujba noastră și nu invers.
Primarul ala din Gavojdia e la al 5-lea sau al 6-lea mandat si tot tine cu dintii de spagi.
Nu pleaca cainele de buna voie din fata macelariei….