După ce ieri, pe drumul ce leagă Lugojul de Buziaş, o femeie şi-a pierdut viaţa în urma unui accident rutier soldat cu mai multe victime, care au avut nevoie de îngrijiri medicale de urgenţă, astăzi moartea a lovit din nou pe drumurile timişene. În jurul orei 6:50 dimineaţa, o tragedie a avut loc pe drumul ce leagă oraşul Făget de comuna Margina.
Din primele cercetări ale agenţilor sosiţi la faţa locului, se pare că de vină ar fi o depăşire periculoasă, care din nefericire i-a fost fatală conducătorului auto care a efectuat-o.
„Autoturismul ce se deplasa din direcţia Margina spre Făget a intrat într-o depăşire a unui microbuz staţionat pe partea dreaptă a carosabilului. În acel moment, din sens opus circula regulamentar o autoutilitară, acroşată de către şoferul maşinii care a intrat în depăşire. Şoferul autoturismului mic, în vârstă de 63 de ani, a decedat în urma coliziunii” a declarat pentru Redeşteptarea Ionuţ Bocancea, purtător de cuvânt IPJ Timiş.
Şoferul care şi-a pierdut viaţa era din localitatea Pietroasa, medicii sosiţi la faţa locului făcând tot posibilul pentru a-l salva, însă leziunile provocate de accident au fost incompatibile cu viaţa. Poliţiştii continuă ancheta pentru a stabili circumstanţele exacte în care a avut loc nenorocirea.













![[Foto&Video] Regatul Sărbătorilor de Iarnă și-a deschis porțile! Lugojul a intrat în atmosfera festivă a sfârșitului de an](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/11/regatul-de-iarna-3-1-360x180.jpg)








![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)





