O delegaţie a tinerilor voluntari din Jena (Germania), formată din patru elevi şi doi coordonatori, implicaţi în strângerea de fonduri pentru donaţiile făcute la Cantina de ajutor social, de lângă Gara Lugoj şi la Centrul de Zi pentru Persoane cu Probleme Neuropsihice, de pe strada Ion Vidu, a fost primită marţi, 13 octombrie, de primarul Lugojului Francisc Boldea.
Nemţii s-au arătat încântaţi că au putut să organizeze acţiunea de donaţii în Lugoj, pe care o vor continua cu un proiect la cantina şcolii generale 6. La rândul său, Francisc Boldea a mulţumit oaspeţilor pentru acest proiect, exprimându-şi speranţa ca voluntariatul să prindă mai mult contur, în viitor şi la noi.
“Singura noastră speranţă e în copii şi elevi. Este bine ca voluntariatul să se dezvolte şi la noi”, a spus Francisc Boldea.
Tinerii din Germania au sosit în Lugoj duminică, 11 octombrie şi vor pleca joi, 15 octombrie.
În cadrul acestei vizite au fost aduse mai multe obiecte necesare cantinei sociale şi câteva jocuri speciale pentru beneficiarii centrului de zi de pe strada Ion Vidu.
Totodată a fost stabilit şi un program prin care 36 de elevi lugojeni şi patru profesori, urmează să meargă la Jena pentru un schimb de experienţă.