

“Sumele pentru despăgubiri referitor la taxa auto sunt prevăzute în bugetul Fondului de mediu. Noi avem prevăzut în acest an o sumă de aproape 400 de milioane de lei pentru despăgubirea tuturor celor care au plătit taxa de primă înmatriculare. Într-adevăr, trebuie să aplicăm decizia Curţii Europene de Justiţie”, a spus Chiţoiu, pentru sursa citată.
Săptămâna trecută, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a dat dreptate unei sibience care a dat în judecată autorităţile române, cerând ca la restituirea taxei de poluare, să primească şi o dobândă calculată pentru perioada începând cu plata respectivei taxe.
Sibianca a cerut şi dobândă începând de la data plăţii taxei şi până la cea a restituirii sale efective. Dobânda este de circa 9.500 de lei, iar taxa plătită în 2008 a fost de 6.700 lei. Avocatul persoanei respective, Dragoş Târşia, a declarat că după decizia instanţei mulţi dintre cei care vor cere plata dobânzii vor primi sume mai mari chiar decât taxele de poluare plătite.
„Această decizie are o importanţă majoră, întrucât obligă statul să restituie nu atât suma prelevată sub titlul de taxă de poluare, cât şi dobânda aferentă în materie fiscală, calculată de la data perceperii acestei taxe şi nu de la data cererii de restituire, cum prevedea, până ieri (joi – n.r) articolul 124 din Codul de procedură fiscală. Sunt multe cazuri în care dobânda va întrece taxa. Pentru toate taxele prelevate în perioada 2007-2009, dobânda este de peste sută la sută din cuantumul taxei”, a afirmat vineri Dragoş Târşia.
Mii de procese și în Timiș
Peste 30.000 de proprietari de maşini au câştigat procesele pentru restituirea taxei de poluare, considerată ilegală de către instanţe. Lugojul nu face excepţie, pe rolul Tribunalului Timiş fiind înregistrate peste 350 de dosare la sfârșitul anului 2012, în care Administraţia Finanţelor Publice Lugoj este chemată în proces în calitate de „pârât”, iar în întreg județul numărul acestora era de peste 3.500.