Ruga Lugojeană a reunit mii de oameni dornici de divertisment, muzică de calitate și voie bună. Evenimentul s-a bucurat de popularitate în rândul locuitorilor urbei și al celor din localitățile apropiate, însă pentru unii distracția s-a încheiat cu o vizită la spital.
Compartimentul de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Municipal ”Dr. Teodor Andrei” Lugoj a fost frecventat în perioada 13-16 august de o medie de 60 de persoane/zi.
Un număr de 6-8 persoane dintre cele care au solicitat ajutorul personalului medical au avut nevoie de îngrijiri după ce s-au ales cu multiple plăgi și traumatisme urma altercațiilor la care au luat parte.
Nu au lipsit nici cei care au devenit prea euforici cu prilejul sărbătorii din municipiu, sosind la unitatea spitalicească acuzând semne și simptome specifice intoxicației cu alcool.
S-au înregistrat și cazuri care au manifestat tulburări gastrointestinale, însă numărul acestora nu a depășit media zilnică obișnuită caracteristică și pentru alte perioade ale anului