Având în vedere creșterea numărului de cazuri noi din ultimele zile, pentru care a fost confirmată infectarea cu noul coronavirus (COVID-19), reluăm apelul către populație pentru respectarea cu strictețe a măsurilor generale de protecție sanitară – purtarea măștii în spații închise, păstrarea distanței față de alte persoane, evitarea atingerii suprafețelor comune și a contactului direct, igienizarea frecventă a mâinilor.
Până astăzi, 14 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 21.999 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 15.719 au fost declarate vindecate și externate.
Până astăzi, 1410 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 13.06.2020 (10:00) – 14.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 16 decese (9 bărbați și 7 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.
Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 320 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 165 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.985 de persoane. Alte 97.750 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 560.596 de teste.
Toate datele au fost comunicate astăzi, 14 iunie 2020, ora 13,00 de către GCS.