În această dimineaţă, de la ora 9.30, delegaţiile ansamblurilor din ţară şi străinătate participante la Festivalul Internaţional de Folclor „Ana Lugojana” au fost primite de către primarul municipiului, Francisc Boldea.
În această dimineaţă, de la ora 9.30, delegaţiile ansamblurilor din ţară şi străinătate participante la Festivalul Internaţional de Folclor „Ana Lugojana” au fost primite de către primarul municipiului, Francisc Boldea.
La întâlnirea de la Primărie a participat şi primarul general al oraşului german înfrăţit Jena, dr. Albrecht Schrotter, împreună cu soţia. El a luat cuvântul, ca oaspete al Lugojului, spunând că „de fiecare dată când vin aici văd alţi şi alţi oameni, din alte şi alte ţări. În lumea aceasta există destul de multă politică rea, dar cea mai bună politică este cea a dansului. Dincolo de cuvinte, muzica şi dansul aduc oamenii împreună. Când oamenii călătoresc, pot afla adevărul unii despre alţii, aşa am aflat şi noi cât sunt de ospitalieri lugojenii”. Primarul din Jena a dat un exemplu concret – iniţierea relaţiei dintre municipialitatea Jena cu un oraş din Palestina, în urma participării ansamblului german la un festival organizat acolo.
După cuvântul primarului Boldea şi al coregrafului Puiu Munteanu, director al festivalului, au vorbit conducătorii ansamblurilor din România, Ungaria, Macedonia, Serbia, Georgia, Turcia şi Cipru inivitate. A avut loc şi un schimb de suveniruri.
Un moment emoţionant a aparţinut d-lui Ahmet Akarsu de la Ansamblul Folcloric „Fogem” din Ciprul de Nord, care a ţinut un discurs perfect în limba română. La final, dl. Akarsu a dezvăluit (în engleză) că nu cunoaşte limba noastră, dar a învăţat acest discurs în onoarea gazdelor, gest aplaudat îndelung de cei prezenţi.
{gallery}dansatorifest_14082013{/gallery}