Dan Diaconescu, preşedintele partidului care-i poartă numele, vine la Lugoj pentru a-şi lansa candidaţii aflaţi pe liste pentru alegerile europarlamentare din data de 25 mai.
Întâlnirea cu simpatizanţii va avea loc sâmbătă, 26 aprilie, de la ora 11, pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor.
”Preşedintele Dan Diaconescu va fi prezent sâmbătă în mijlocul lugojenilor, după ce vineri el va ajunge la Arad. A ales Lugojul şi pentru că sunt unul dintre puţinii senatori rămaşi fideli partidului, dar şi pentru că în urmă cu aproape doi ani a fost extrem de încântat de primirea făcută de lugojeni”, declară Ioan Iovescu, senator PP-DD.
Conform acestuia, caravana preşedintelui partidului şi a candidaţilor PP-DD va continua în toată ţara, prioritate având localităţile unde nu a ajuns din poziţia de politician.
Campania electorală urmează să se desfăşoare în cele 30 de zile de dinaintea scrutinului. Mai precis, campania electorală va începe vineri, 25 aprilie, şi se va încheia sâmbătă, 24 mai, la ora 7.00.