Două femei au fost grav rănite luni seara după ce maşina în care se aflau a fost lovită de acceleratul Timişoara-Iaşi, la trecerea de cale ferată din apropierea Haltei Boldur.
Două femei au fost grav rănite luni seara după ce maşina în care se aflau a fost lovită de acceleratul Timişoara-Iaşi, la trecerea de cale ferată din apropierea Haltei Boldur.
Incidentul s-a petrecut aproape de ora 19. Cele două femei de 44, respectiv 56 de ani, au fost surprinse de tren în timp ce traversau şinele cu o Dacia Papuc.
În urma impactului, maşina a fost proiectată în afara şoselei. Femeia care se afla în dreaptă a suferit răni grave, însă medicii de la Ambulanţa Lugoj spun că starea ei este relativ stabilă. Norocul ei a fost că trenul a lovit maşina în stâlpul uşii şi partea din faţa. Şoferiţa este şi ea rănită, însă este stabilă. Ambele femei au fost transportate la spitalul din Lugoj.
Din primele informatii, se pare că motorul Daciei s-a oprit chiar pe calea ferată, şoferiţa nemaiputând evita impactul. Este posibil ca autoturismul să fi rămas fără benzină, martori de la faţa locului susţinând că femeile tocmai mergeau să alimenteze la staţia din apropiere.
După spusele martorilor, una dintre femei, Camelia Chevereşan, este patroana unei brutării din Ohaba Forgaci.