Un cutremur a zguduit în această dimineaţă, în jurul orei 10:30, întreg judeţul Timiş, după ce pământul s-a cutremurat în apropiere de localitatea Ghizela. Epicentrul cutremurului a fost la doar 27 de kilometri de Lugoj. Din fericire pentru locuitorii oraşelor şi satelor din zona afectată, magnitudinea a fost una mică, de doar două grade.
Cutremurul s-a petrecut la 5 kilometri sub pământ, potrivit Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Ultimul cutremur important din zona Banatului a avut loc la 18 septembrie, între satele Bârzava din Arad şi Nadăş din Timiş. Atunci, epicentrul localizat la 100 de kilometri de Lugoj a avut o magnitudine de 2,3 grade pe scara Richter.
Din cauza magnitudinii reduse, cutremurul nu a creat pagube, acesta fiind nesesizabil de majoritatea populaţiei. Reprezentanţii ISU Banat spun că serviciul nu a fost apelat până acum pentru a sesiza mişcarea seismică.