Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş va organiza în acestă toamnă, un nou curs de formare a asistenţilor maternali profesionişti. Persoanele interesate sunt așteptate pentru a depune o cerere de evaluare la Registratura de la sediul DGASPC Timiș, str. P-ta Regina Maria, nr. 3, Timișoara sau la sediul din Lugoj, strada Timișorii nr. 27-33, până în data de 16 octombrie 2015.
Cererea va trebui să cuprindă și motivația pentru care solicitantul doreşte sa devină asistent maternal profesionist, dar şi un curriculum vitae, o copie după actul de identitate şi o copie după diploma de studii a ultimei şcoli absolvite.
“Asistentul maternal profesionist este persoana fizică, atestată în condiţiile legii, care asigură, prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său, creşterea, îngrijirea şi educarea, necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primeşte în plasament sau în încredinţare”, ne-a declarat Smaranda Marcu, purtător de cuvânt al D.G.A.S.P.C Timiş.
Mai multe informaţii privind organizarea acestui curs, pot fi obţinute la Serviciile Management de Caz Zona I, Zona II și Zona III din cadrul DGASPC timiş, telefon 0256-490281, 494030, interioare 111 şi 180, respectiv pentru zona Lugoj – 0256-336788.