Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş anunţă organizarea, în această toamnă, a unui nou curs de formare a asistenţilor maternali profesionişti.
Asistentul maternal profesionist este persoana fizică, atestată în condiţiile legii, care asigură, prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său creşterea, îngrijirea şi educarea, necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primeşte în plasament sau în încredinţare.
Persoanele interesate sunt aşteptate pentru a depune o cerere de evaluare la Registratura de la sediul DGASPC Timiş, strada Piaţa Regina Maria, nr. 3, din Timişoara sau la sediul din Lugoj, strada Timişorii nr. 27-33, în perioada 1 – 30 septembrie.
Cererile cursanţilor va trebui să aibă anexate un curriculum vitae al solicitantului, copie după actul de identitate şi copie după diploma de studii a ultimei şcoli absolvite. Pe lângă aceste documente cererea va trebui însoţită de motivaţia pentru care persoana doreşte să devină asistent maternal profesionist.
În urma depunerii cererii, angajaţii din cadrul DGASPC Timiş vor efectua o evaluare socială a persoanei solicitante, prin care să se dovedească faptul că aceasta este dezirabilă din punct de vedere social, însoţită şi de o evaluare psihologică.
Cursurile de formare profesională vor fi organizate la sediul DGASPC Timiş, cu o durată de minim 60 de ore.
Cursul este gratuit, însă persoanele care doresc să îl urmeze trebuie să îndeplinească anumite criterii, şi anume : să aibă capacitate deplină de exerciţiu, să prezinte garanţii morale şi materiale pentru îndeplinirea corectă a obligaţiilor implicate în creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor primiţi în plasament, să aibă în folosinţă o locuinţă ce acoperă necesităţile de igienă, educaţie, hrană şi odihnă, să aibă vârsta cuprinsă între 25 – 50 de ani şi studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat ori şcoală profesională.
În Lugoj, conform purtătorului de cuvânt DGASPC Timiş, Smaranda Marcu, în anul 2014, un număr de două persoane au îmbrăţişat o carieră de asistent maternal profesional, prin înscrierea şi terminarea cursului, comparativ cu anul 2015, când până la momentul actual, dintr-un număr de 4 persoane ce au urmat cursuri de formare profesională de acest tip, doar una singură a absolvit.