Universitatea Europeană „Drăgan” din Lugoj a fost joi, 16 mai, gazda cursului festiv al absolvenţilor Facultăţilor de Drept şi Ştiinţe Economice. Manifestările s-au desfăşurat în Aula Magna a Universităţii.
Universitatea Europeană „Drăgan” din Lugoj a fost joi, 16 mai, gazda cursului festiv al absolvenţilor Facultăţilor de Drept şi Ştiinţe Economice. Manifestările s-au desfăşurat în Aula Magna a Universităţii.
Festivitatea Facultăţii de Drept a început cu imnul „Gaudeamus”, după care studenţilor li s-a susţinut pentru ultima oară un curs. Dascălii au transmis absolvenţilor urări de bine şi mult succes în continuare, în absolut tot ceea ce întreprind.
„Le doresc să aibă succes în viaţă, sunt o generaţie ca şi celelalte, de altfel, foarte bine pregătită. Cred în ei, cred că vor avea succes în ceea ce fac. Le trebuie, aşa cum am numit eu, puţină furie, puţină ambiţie ca să poată să reuşească în viaţă. Sunt sigur că vor putea să-şi îndeplinească visele”, a declarat Dumitru Cornean, decanul Facultăţii de Drept.
Absolvenţii facultăţii au fost foarte emoţionaţi şi sunt siguri că nu vor uita niciodată anii petrecuţi în facultate. „A fost foarte bine, au fost trei ani care au trecut pe nesimţite, ca să zic aşa, a trecut foarte repede, parcă mai ieri eram în primul an de facultate”, ne-a spus o absolventă.
Studenţii anului IV, cei care au părăsit băncile facultăţii, au dăruit cheia succesului celor din anul III. A fost strigat pentru ultima oară catalogul, iar la final toţi cei prezenţi au făcut poze, ca amintire.
Absolvenţii Facultăţii de Ştiinţe Economice şi-au luat şi ei rămas-bun de la dascălii care le-au fost alături de-a lungul anilor de studiu.
„Ca de fiecare dată, o atmosferă festivă, promoţia cu numărul 16. Astăzi putem să spunem că au trecut 21 de ani de la înfiinţarea Universităţii şi a facultăţii noastre. Am reuşit acreditarea, menţinerea acreditării, am mărit numărul de locuri puse la dispoziţia absolvenţilor de bacalaureat şi, în această zi festivă, vreau să-i felicit pe absolvenţii celor două specializări, Finanţe-Bănci şi Economia comerţului, turismului şi serviciilor şi sper să îi avem aproape în continuare, chiar dacă începând de mâine, după examenul de licenţă, vor fi economişti”, a precizat decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice, Sorin Blaj.
Deşi au fost emoţionaţi, proaspeţii absolvenţi sunt foarte încrezători în forţele proprii şi consideră că absolvirea facultăţii le va oferi multe oportunităţi.
La finalul festivităţii, a fost înmânată cheia studenţilor din anul II, iar absolvenţilor anului III le-au fost acordate diplomele de absolvire. În continuare, tinerii se pregătesc pentru cel mai greu test – examenul de licenţă.
Facultatea de Drept
{gallery}drept_16052013{/gallery}
Facultatea de Ştiinţe Economice
{gallery}stiinte_16052013{/gallery}