Biblioteca municipală este în faza finală de pregătire a startului unei noi sesiuni de cursuri pe calculator rezervate pensionarilor şi şomerilor.
Acţiunea are ca scop iniţierea în operarea pe calculator, navigarea pe internet, redactarea unui text şi folosirea reţelelor de comunicare la distanţă şi socializare.
Cursul se adresează în special celor în vârstă, a căror copii sunt plecaţi în străinătate şi care prin intermediul calculatorului pot ţine legătura mai uşor.
În prezent se fac câteva actualizări şi adaptări la baza tehnică din dotarea bibliotecii, care va deservi această acţiune.
“Punem la dispoziţie 10 posturi de lucru, iar întreaga acţiune va avea o perioadă totală de câteva săptămâni, pentru că trebuie să împărţim solicitanţii pe serii”, a spus Henrieta Szabo, directorul bibliotecii municipale.
Până în prezent s-au înscris peste 70 de persoane, lista rămânând deschisă.
Cursul, ce va începe în februarie, va avea o durată de o săptămână, pentru fiecare persoană, fiind programate câte trei ore zilnic pentru predarea noţiunilor de bază în operarea pe calculator.
Acest curs se organizează pentru a treia oară, primul fiind lansat în 2014.