Sâmbătă, 7 aprilie, va avea loc a doua etapă a campaniei Curăţenia de primăvară dedicată locuitorilor de pe malul drept al râului Timiş. Sâmbătă, 7 aprilie, va avea loc a doua etapă a campaniei Curăţenia de primăvară dedicată locuitorilor de pe malul drept al râului Timiş.
„Rog cetăţenii să scoată tot ce au de prisos, în afară de gunoi şi moloz. Nu costă nimic, Primăria suportă cheltuielile, vom aduna tot ce e scos afară şi dacă cumva se întâmplă să se întindă mai mult şi nu se ajunge să luăm tot într-o zi, în a doua zi curăţăm, nu lăsăm. Cine are aparate uzate, să dea un telefon la Salprest (0256/352834) ca să ştim adreselele şi merge maşina şi le ia de acasă de la cetăţean sau de la bloc dacă e la etaj şi sunt oameni mai în vârstă şi nu pot să le care jos”, spune Mircea Ghera.
Prima etapă a Curăţeniei de primăvară din anul 2012 a luat startul sâmbăta trecută şi a vizat locuitorii din Lugojul german. Gunoiul adunat a fost un record – peste 1000 de metri cubi de deşeuri, predominând materialul vegetal şi mobilierul.
Chiar dacă Salprestul a lucrat cu 10 utilajele şi cu 57 de angajaţi, datorită cantităţii mari de deşeuri ce trebuiau adunate, curăţenia s-a încheiat de abia după orele 16:00.
Pe lângă cei 1100 de metrii cubi de deşeuri, au mai fost adunate şi 450 de kilograme de aparatură electrică, majoritatea televizoare şi monitoare de calculator. Anul trecut în cadrul primei etape de curăţenie de primăvară, au fost adunaţi 880 de metri cubi de deşeuri.