Primarul comunei Tomești, Costel Medelean, este supărat foc pe unii dintre cetățenii pe care îi păstorește. Acesta s-a iritat după ce mai mulți locuitorii ai comunei nu au selectat deșeurile pentru societatea de salubrizare, iar gunoiul neridicat de către angajații firmei a ajuns prin pădurea din jur sau în apele Begăi.
Edilul șef a vrut ca oamenii să înțeleagă că nepăsarea lor costă bani, iar din suma din bugetul local alocată curățeniei s-ar fi putut realiza mai multe investiții necesare comunei, mesajul primarului postat pe o rețea de socializare fiind foarte apreciat de către locuitorii comunei și nu numai.
“Dragă Cetățene! În momentul când îți pui întrebarea unde sunt banii tăi, să știi că o parte din ei sunt în plata angajaților care adună gunoiul după tine, aruncat oriunde numai în locurile de colectare nu. Te rog să știi că se mai consumă și combustibil pentru transportul lui în locurile de colectare a gunoiului, dar și faptul că în acel timp viceprimarul și acei angajați sau asistați sociali ar putea presta alte activități mult mai utile pentru comunitatea noastră. Pot spune că în zadar ne chinuim noi să reabilităm căminele culturale, modernizăm drumuri, amenajăm parcuri, parcuri de joacă pentru copii, restaurăm biserica monument istoric clasa A, regularizăm râul Bega, modernizăm iluminatul public sau oricât am promova comuna noastră toate aceste activități vor fi umbrite de acele persoane care din rea credință aruncă tot felul de deșeuri pe unde apucă, ceea ce eu consider că nu ne reprezintă și nu ne fac cinste”, a scris Costel Medelean.
“Până nu primesc niște amenzi care să îi usture la buzunar nu se învață. Cine îi vede să anunțe la Primărie” și “până nu se umbla la buzunarul cetățeanului nu se va schimba nimic. Cu vorba nu merge” au fost printre vocile care cer amenzi usturătoare pentru cei certați cu bunul simț.
Edilul șef susține că au fost câteva cazuri în care s-a aflat cine a aruncat gunoiul și a fost dus înapoi la poarta acelor persoane.
Acesta mai spune că va monitoriza situația și va continua să ia măsuri.