Colegiul Naţional “Coriolan Brediceanu” din Lugoj a găzduit duminică, 17 decembrie, ediţia 2017 a Cupei Revoluţiei la şah. Competiţia, care s-a desfăşurat la categoriile seniori şi tineret (juniori şi copii), a reunit în faţa tablei de şah şase seniori (între +40 şi 80 de ani) şi 11 tineri pasionaţi de şah (între 6 şi 18 ani).
Arbitrajul a fost oferit de maestra internaţională, timişoreanca, Ligia Jicman.
Cea mai strânsă întrecere a fost la seniori, unde Romică Loznea, Gheorghe Belea şi Apolon Uţă au acumulat acelaşi număr de puncte (4).
Clasamentul final a fost stabilit, în cele din urmă, în funcţie de vârstă. Cei mai cu experienţă de viaţă au cedat locurile din frunte celor mai tineri, Cupa Revoluţiei fiind înmânată lui Romică Loznea (cel mai tânăr dintre seniori).
La categoria tineret, câştigătoare a fost talentata Aria Lobonea, deţinătoare a numeroase premii în concursurile de şah.
Lugojeanca a fost urmată de Dharma Barboni, locul II, Alexandru Todor, locul trei şi Florin Antoni, locul patru.
Competiţia s-a desfăşurat în cinci runde, iar pentru stabilirea clasamentului final a fost nevoie de meciuri de baraj.