Sâmbătă, între orele 8-17, are loc concursul de cursiere Cupa „Max Ausnit”. Startul se va da la ora 10:30 din faţa parcării AO Truck Stop de pe centura Lugojului.
Sâmbătă, între orele 8-17, are loc concursul de cursiere Cupa „Max Ausnit”. Startul se va da la ora 10:30 din faţa parcării AO Truck Stop de pe centura Lugojului.
Traseul are 88 de km şi cuprinde următoarele şosele: centura Lugojului – DN 68A Lugoj-km 9 (Hanul Ana Lugojana), DJ 681C, drum comunal DC125 Pogăneşti-Bârna, DJ 681C Bârna-Jureşti, DJ 681C, DN 68A, DC122, DJ 681A, DJ 681, DJ 680, Centura Lugojului.
Traseul concursului va trece prin localitaţiile: Lugoj, Pogăneşti, Bârna, Jureşti, Săceni, Surducu Mic, Fârdea, Hăuzeşti, Crivina, Criciova, Cireşu, Măguri, Tapia, Lugoj.
De-a lungul traseului cursei sunt puncte de control şi puncte de alimentare/revitalizare, în care concurenţii sunt aşteptaţi cu apă, fructe şi altele. Întreaga secţiune de drum va fi asigurată de comisari de traseu, echipaje de poliţie şi ambulanţă.
„Plutonul de concurs nu se va intersecta în niciun caz cu alte maşini pe direcţia de mers. Avem maşini de poliţie antemergătoare şi închizătoare de pluton. Ne se va permite depăşirea cicliştilor aflaţi în trafic. Totuşi, aceştia au fost avertizaţi că le vor veni maşini din sens opus, ceea ce înseamnă că circulaţia va fi doar restricţionată, nu închisă total”, ne-a explicat Roxana Alexa, organizatoare.
Probleme mai dificile pentru şoferi vor fi pe DN 68A până în apropierea Hanului, unde cicliştii vor intra la dreapta, pe drumul spre Pogăneşti. Apoi, după bucla respectivă, va mai fi porţiunea de la Han până înainte de Traian Vuia, unde cicliştii vor vira către Fârdea.
„În cazul în care într-o intersecţie va intra vreo maşină în plutonul răsfirat, avem motociclete care vor asigura oprirea acesteia până când va fi depăşită de toţi cicliştii”, ne-a mai asigurat Alexa.
Vrei să fii voluntar la Cupa „Max Ausnit”? Află cum te poţi înscrie şi ce sarcini ai avea pe traseu!
CUPA „MAX AUSNIT”! Premii de peste 4.000 de euro şi prezenţă internaţională de mare valoare la Lugoj
Echipa de ciclism de la Harvard va participa la Cupa „Max Ausnit” de la Lugoj