Sala Sporturilor Lavinia Miloşovici a găzduit în Ajunul Crăciunului Cupa de iarnă „Valentin Dorca” la tenis de masă, întrecere ce a ajuns la a III-a ediţie.
Sala Sporturilor Lavinia Miloşovici a găzduit în Ajunul Crăciunului Cupa de iarnă „Valentin Dorca” la tenis de masă, întrecere ce a ajuns la a III-a ediţie. Competiţia a strâns laolaltă 41 de participanţi din Lugoj, Timişoara, Caransebeş, Reşiţa, Margina şi Peciu Nou, împărţiţi pe patru categorii de vârstă.
La categoria masculin elită podiumul a fost ocupat în ordine de Ghiţă Marta (Timişoara), Valentin Dorca (Lugoj), Alexandru Ignat (Lugoj). La masculin amatori, pe primele trei locuri s-au poziţionat Ovidiu Mureşan (Caransebeş), Cezar Andrei Popa (Caransebeş) şi Olimpiu Ilca (Peciu Nou).
La copii, locul I a fost câştigat de Andrei Tănase (Lugoj), locul al II-lea- Antonio Tănase (Lugoj), iar locul al III-lea Dean Jurca (Lugoj). La feminin pe podium s-au clasat Cristina Cureac, Dorina Vărgatu şi Elena Ignat.
Câştigătorii au fost recompensaţi cu medalii, cupe, diplome şi echipament sportiv. Valentin Dorca mulţumeşte Primăriei municipiului Lugoj, Clubului Maraton’93 şi d-lui Ignat Cristian pentru ajutorul oferit în organizarea concursului, precum şi clubului BTEX Arhus Danemarca care a asigurat echipamentul pentru premiere.