Clubul Sportiv al Handicapaţilor Fizic „Maraton ’93” Lugoj organizează, cea de-a XVIII-a ediţie a tradiţionalei manifestări sportive internaţionale a persoanelor cu handicap, Cupa „Ana Lugojana”.
Clubul Sportiv al Handicapaţilor Fizic „Maraton ’93” Lugoj organizează, cea de-a XVIII-a ediţie a tradiţionalei manifestări sportive internaţionale a persoanelor cu handicap, Cupa „Ana Lugojana”.
Peste 80 de sportivi cu handicap locomotor, reprezentând nouă cluburi de profil din ţară şi două din Ungaria, vor participa la Cupa “Ana Lugojana”. Competiţia va include patru probe: tenis de masă (individual şi echipe), atletism, baschet în fotoliu rulant şi daarts.
“Ceremonia de deschidere va avea loc joi, 1 august, de la ora 9,30, la sala de sport „Lavinia Miloşovici”, iar începând de vineri, 2 august, de la ora 9 şi până la ora 18, vor avea loc întrecerile de tenis de masă şi darts. Sâmbătă dimineaţa, la Stadion va avea loc proba de atletism, iar după-amiază la Sala “Lavinia Miloşovici” se va desfăşura proba de baschet în fotoliu rulant”, a declarat Dorina Vărgatu, preşedinta Clubului „Maraton’93” Lugoj.
Competiţia este organizată de Clubul Sportiv al Handicapaţilor Fizic „Maraton ’93”, cu sprijinul Consiliului Local Lugoj, Primăriei Municipiului Lugoj, Consiliului Judeţean Timiş şi Direcţiei pentru Sport a Judeţului Timiş.