Centrul de Plasament Găvojdia a organizat sâmbătă, 31 mai, de la ora 9.00, un turneu de handbal dedicat atât băieţilor, cât şi fetelor. În competiţie, pe lângă echipele gazdă au participat şi cele ale centrelor de plasament Recaş, Lugoj, Şcoala Gimnazială Găvojdia şi ale Liceului Teoretic ”Traian Vuia” din Făget.
“Este cea de-a 16-a ediție a Cupei 1 iunie la handbal și au luat parte la aceasta echipe de băieți și fete de la Centrul de Plasament Găvojdia, Centrul de Plasament Lugoj, Centrul de Plasament Recaș, dar și echipa de băieți a Liceului Teoretic “Traian Vuia” din Făget și echipa de fete a Școlii Gimnaziale Găvojdia. Încercăm tot mai mult să aducem în această competiție și copii din afara sistemului. Toată această activitate are un rol de socializare, dar și de promovare a sportului, în special a handbalului”, a declarat Dimitrie Iacob, directorul Centrului de Plasament Găvojdia.
Prezentă la eveniment a fost și reprezentanta organizației Rumaeniensprojektet af 1992 din Danemarca, care de peste 20 de ani a ajutat Centrul de Plasament Găvojdia cu lucruri necesare copiilor.
„Am venit în 1990 în acest centru, am venit să-i ajut și am făcut asta din toată inima. Am avut un băiat care a locuit în acest centru, care a fost înfiat în America, însă asta nu m-a determinat să renunț la a ajuta copiii de aici. Iubesc foarte mult copiii și sunt foarte fericită că s-au schimbat atât de multe în acest centru. Și în acest an, ca de fiecare dată în preajma zilei de 1 iunie, vin cu drag aici și ajut copiii cu haine, încălțăminte, alimente și produse sanitare”, a mărturisit Ulla J. Mortensen, reprezentanta organizației Rumaeniensprojektet af 1992 din Danemarca.
Toţi copiii au fost premiaţi cu diplome şi cadouri, în special dulciuri. Pe locul I la fete s-a clasat echipa de la Centrul de Plasament Găvojdia, iar la băieți echipa Liceului Teoretic “Traian Vuia” din Făget.