Solicitarea Clubului Sportiv Municipal Lugoj de a cumpăra un autocar, nu obligatoriu nou şi cu plata în leasing, nu intră, cel puţin deocamdată, în planurile de investiţii ale municipalităţii pentru 2016.
Primarul Francisc Boldea a răspuns astfel unui amendament la proiectul de buget propus de administraţia locală şi dezbătut în şedinţa publică de astăzi.
“Eu nu îmi iau angajamentul să se cumpere un autocar nou pentru CSM. Asemenea solicitări sunt şi la alte instituţii din oraş, cum e Casa de Cultură. Am încercat să luăm unul pe Primărie, dar nu s-a putut”, a spus Francisc Boldea.
Directorul CSM Lugoj, Gheorghe Bologa, a motivat cererea de achiziţie a unui mijloc propriu de transport la competiţii prin faptul că anual sumele cheltuite cu transportul sportivilor sunt ridicate.
“Clubul cheltuie mulţi bani cu transportul, în jur de 400.000 de lei. După calculele noastre, un autocar, nu nou, l-am putea amortiza în patru cinci-ani”, a spus Gheorghe Bologa.
Nevoi mari de transport îl au mai ales echipele de fotbal şi volei, care au competiţii numeroase, dar şi luptătorii sau handbaliştii de la CSM.