Experții în design se gândesc mereu la viitor. Ei încearcă să prezică ceea ce va fi de un mare interes, de o mare frumusețe și ceea ce va crea un adevărat trend în domeniul lor. În acest caz, designul unei locuințe. De obicei, majoritatea sunt destul de perfecționiști. Însă mulți dintre ei consideră că bucătăriile, în special, au ajuns să arate mult mai diferit decât ceea ce și-au imaginat cu câțiva ani în urmă. Dacă în anii 2000 ele aveau mobilă clasică, majoritatea fiind albă, mânere voluminoase, vitrine cu geam din sticlă, astăzi ele arată ca desprinse din filme. Influența modernă și contemporană a pus stăpânire pe spațiul bucătăriei, transformându-l într-un adevărat tărâm magic vizual.
Bucătării moderne și obiecte must have
Sunt câteva lucruri care nu ar trebui să lipsească din nici o bucătărie. Chiar dacă preferi stilul minimalist sau nu, acestea sunt un must have.
Cuptor – Oricât de modernă este sau nu bucătăria ta, cuptorul nu trebuie să lipsească niciodată. Mai ales în zilele noastre când varietatea cuptoarelor este foarte mare. S-a renunțat de multă vreme la cuptoarele pe gaz. Tehnologia cuptoarelor electrice este în vogă. Dar adevărul este că mâncarea preparată în ele este perfectă. Pentru a se integra în noua ta bucătărie modernă, cuptorul trebuie să fie încorporat în mobilă. Un cuptor electric incorporabil de la Ideall poate fi soluția potrivită. Timpul unor astfel de cuptoare este acum. Gândește-te că nu va mai trebui să te apleci după preparat, și nici nu va trebui să susții, aplecat, greutatea unei tăvi. Totul se va întâmpla la înălțimea ta. Pentru că poți încorpora cuptorul într-o machetă înaltă astfel încât să fie la nivelul ochilor. Dar poți să vezi aici recomandările Ideall. Cât de util, nu-i așa?
Mașina de spălat vase – Desigur! O bucătărie modernă are toate dotările, iar mașina de spălat vase nu face o excepție. Sunt apuse perioadele în care grăsimea de pe vase se freca manual până la epuizare și nu se ducea de tot. Mașina de spălat vase încălzește apa până la 70 grade Celsius. La o asemenea temperatură dispare orice urmă de murdărie, indiferent cât de puternic impregnată este. Timpul pe care îl scutești cu o astfel de mașină este impresionant. Chiar se simte diferența: una este a sta 30 minute să freci din greu un vas, iar alta este să apeși pe un buton și să aștepți 30 minute ca mașina să facă treaba, în timp ce tu savurezi cafeaua în liniște.
Frigiderul – Unde altfel vei reuși să păstrezi toată mâncarea pregătită în cuptorul electric? Trebuie să știi faptul că astăzi frigiderele sunt și ele încorporabile. Prin urmare, dacă nu-ți place designul nici unui frigider din magazine, alege unul pe care să-l poți incorpora.
Aparat de cafea pe sistemul Smart Automation – Pentru iubitorii de cafea acesta este categoric un obiect must have în bucătărie. Cu siguranță cafeaua la ibric sau cafetieră are gustul ei foarte bun. Însă nimic nu se compară cu un Latte cu spumă de lapte pregătit cu grijă, dimineața, de aparat, până te vei trezi. Sistemele Smart permit să faci anumite setări astfel încât aparatul să pornească singur și să prepare, tot singur, cafeaua care știe că îți place.
Alte aparaturi de tipul cuptor cu microunde, smoothie maker, robot de bucătărie multifuncțional și ultimul model de mixer profesionist. Aceste obiecte vor completa excelent întreaga imagine a bucătăriei moderne din 2022 și vei știi că acolo poți face orice.
În concluzie, bucătăria a fost întotdeauna o cameră principală în casa fiecăruia. Și acest lucru nu poate fi mai adevărat decât în aceste zile pe care le traversăm acum. După ce am petrecut majoritatea timpului din ultimii doi ani acasă, și de multe ori în bucătărie, am ajuns să le apreciem altfel. Deoarece acest spațiu este atât de important în casele noastre, ar trebui să avem grijă de el și să ne facem și pe noi să ne simțim confortabil atunci când suntem acolo.
Sursa foto: freepik.com