Poliţiştii Secţiei 6 Rurale Găvojdia au avut parte de o surpriză în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Poliţiştii Secţiei 6 Rurale Găvojdia au avut parte de o surpriză în noaptea de sâmbătă spre duminică.
În urma unui control de rutină efectuat în jurul orei 4 într-o discotecă din Găvojdia, oamenii legii au legitimat mai mulţi tineri care frecventau localul şi i-au verifcat pentru a vedea dacă nu deţin arme albe sau alte lucruri care să pună viaţa în pericol.
Astfel au dat peste Fănică I. din Ştiuca, în vârstă de 21 ani, care purta asupra lui un pistol.
”Tânărul avea asupra sa un pistol cu aer comprimat de provenienţă din Spania, fără a deţine autorizaţie. Nu a provocat scandal în acea seară”, declara un agent din cadrul Secţiei.
Poliţiştii au ridicat arma în vederea continuării cercetărilor, iar tânărului i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor.