În urma unei acţiuni a poliţiştilor rutieri, care au format mai multe filtre pe raza comunei Bethausen, filtre care au vizat în special conducerea sub influenţa alcoolului, a apărut şi prima “victimă”, dar nu oricum ci după o urmărire ca în filme.
Conducătorul unui autoturism BMW, înmatriculat în județul Arad, a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor încercând să se facă nevăzut.
După câţiva kilometri, cu poliţiştii pe urmele lui, tânărul de 26 de ani a pierdut controlul maşinii apoi s-a răsturnat în decor.
Şoferul a scăpat din fericire doar cu răni uşoare, dar aparatul etilotest a fost cel care a cântărit greu în decizia oamenilor legii, indicând 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cu maşina şifonată serios, acesta mai beneficiază suplimentar şi de un dosar penal întocmit de rutierişti.
Acţiunile vor continua în forţă, pe toate arterele din Timiş, spun poliţiştii.