Din cauza situației pandemice, ediția de anul acesta a CEV Challenge Cup 2020/2021 se va disputa într-un format special, echipele din optimi urmând să se întâlnească, în funcție de împerecheri, într-un turneu de patru echipe, pe terenul uneia dintre competitoare.
CSM Lugoj se află pe partea de tablou cu THY Turkish Airlines Istanbul, Vandeouvre Nancy și CV Gran Canaria. Jocurile se vor desfășura într-o singură manșă, optimile de finală fiind: CSM Lugoj – THY Turkish Airlines Istanbul (Turcia) și Vandeouvre Nancy (Franța) – CV Gran Canaria (Spania).
După cele două jocuri, învingătoarele se întâlnesc în sferturi, pentru calificarea în semifinale. În urma tragerii la sorți, efectuată de către Confederația Europeană de Volei, turneul va avea loc în 14 – 16 decembrie, în Las Palmas de Gran Canaria, parte din Insulele Canare, în Oceanul Atlantic.
Până atunci însă, la finalul acestei săptămâni, CSM Lugoj găzduiește turneul III din cadrul turului Campionatului Național de Volei.
Din calitate de gazdă, CSM Lugoj va întâlni vineri, 20 noiembrie, de la ora 18,30, pe CSO Voluntari și duminică, 22 noiembrie pe CS Medgidia, tot de la aceeași oră.
Sâmbătă, de la ora 18,30, se vor întâlni CSO Voluntari și CS Medgidia. Jocurile se vor desfășura fără spectatori, meciurile urmând să fie transmise live pe pagina de Facebook a echipei, CSM Lugoj-volei sau pe canalul de Youtube, Redeșteptarea Lugoj.
Echipa a ieșit din izolare, după ce aproape întreg lotul a fost depistat pozitiv cu Covid-19.