Secția de gimnastică a Clubului Sportiv Municipal Lugoj a format un nou lot cu care va lupta pentru o medalie la echipe, la următoarea ediție a finalei Campionatului Național individual și pe echipe (masculin și feminin), ce este programată pentru perioada 15-19 septembrie, în Sala Polivalentă din București.
Antrenorii Adrian Melenacă și Tiberiu Cizmadia au reușit să formeze o echipă, cu care să se poată aborda cu șanse participarea la cea mai puternică competiție națională la nivel de seniori.
Noul lot de gimnaști legitimați la CSM Lugoj are în componență doi dintre cei mai talentați sportivi lugojeni formați în ultimii ani la CSȘ Lugoj, un component al naționalei Germaniei, născut la Reșița, un component al lotului național de juniori de la Reșița, condus de la antrenorul de la CSȘ Lugoj, Adrian Meleancă și un component al naționalei din Serbia.
Așadar, la aparate vor reprezenta clubul lugojean Norbert Marcu (16 ani), format la CSȘ, component al lotului național de juniori de la Reșița, campion național la aparate și individual compus, deținător a patru titluri naționale la individual compus, la ultimele patru finale; Rafael Szabo (n. 2000), format la CSȘ Lugoj, campion național de seniori în 2019, campion național de juniori la individual compus și aparate, locul cinci la europenele de juniori din 2018, participant la 17 ani, la Campionatul Mondial de seniori din 2018, de la Doha, din Qatar; Nicolae Bera (18 ani), component al lotului național de juniori de la Reșița, campion național la individual și aparate, participant la Campionatul Mondial de juniori din 2019, din Ungaria și locul patru cu lotul României la Campionatul European de la Mersin, din Turcia; Andreas Tobă (n. 1990 la Reșița), participant cu lotul național al Germaniei la Olimpiadele din 2012-Londra, 2016-Rio, 2021-Tokyo, locul opt cu echipa la ultima olimpiadă, vicecampion european la bară în 2021 (tatăl său, Marius Tobă a fost component al naționalelor de juniori și seniori ale României, medaliat european cu argint și bronz ); Petar Vefic, campion național al Serbiei, participant la Cupa Mondială din Slovenia, din 4-5 septembrie 2021 și urmează să participe la Cupa Mondială din Mersin-Turcia, în perioada 10-12 septembrie.
“Avem un lot bun cu care ne propunem să ne clasăm pe podium la finala națională pe echipe și să obținem poziții cât mai bune la aparate și individual. În 17 septembrie sunt programate finalele pe echipe și la individual masculin, iar în 19 septembrie finalele pe aparate la masculin și feminin”, a explicat profesorul Adrian Meleancă de la CSȘ-CSM Lugoj, coordonatorul lotului național de juniori, cantonat la Reșița.
Principalii adversari ai echipei lugojene sunt gimnaștii de la Steaua București, Bistrița și Reșița.