Echipa de fotbal a Clubului Sportiv Municipal Lugoj a trebuit să se mulțumească doar cu un punct în prima etapă din retur, disputată sâmbătă, 12 martie, deși aproape a avut toate cele trei puncte în mână, în a doua parte a deplasării de la Tomnatic, unde a întâlnit pe CS Unirea.
Gazdele au terminat turul pe locul șase cu 38 de puncte, la cinci puncte de gruparea de pe Timiș, care a fost la doar un punct de primul loc la reluarea campionatului. Formația antrenată de Arpad Laczko (principal), Dafin Danciu (secund) și Gabriel Bota (antrenor portari) a remizat în primul test din partea a doua a campionatului Diviziei D, scorul final înregistrat pe tabela de marcaj a fost 1-1, după 0-0 la pauză.
Primii care au marcat au fost cei de la CS Unirea Tomnatic în minutul 63, după ce Lugojul a rămas în inferioritate numerică, la câteva minute după începerea reprizei a doua, prin eliminarea proaspătului venit în echipă, jucătorul african Marc Tiomela.
Replica lugojenilor a venit în minutul 75, când Alex Maier a adus egalarea, gol care a închis calculele partidei. Insuficient, însă, pentru CSM să rămână lângă liderul turului, AS Peciu Nou, care a învins cu 4-0, pe teren propriu, formația AS Progresul 1906 Ciacova și a acumulat 47 de puncte, în timp ce echipa noastră a ajuns la 44 de puncte, cu două mai puțin decât ocupanta locului secund, Phoenix Buziaș, care a învins în deplasare cu 2-1 pe CS Progresul Gătaia.
Lugojenii au pierdut pe mâna lor cele trei puncte, care le-ar fi asigurat păstrarea distanței minime față de lider, după ce au ratat o lovitură de pedeapsă, înainte de golul egalizator, mingea trimisă de la punctul cu var de Marian Talpă, lovind bara porții celor din Tomnatic. Același jucător a mai trecut în finalul partidei pe lângă o situație bună de a marca, pentru Lugoj, dar portarul gazdelor a reușit să pareze. CSM Lugoj a căzut de pe locul trei pe locul patru și este la un punct distanță de gruparea de pe poziția a treia, CS Flacăra Parța, care s-a impus cu 2-0 în deplasare la CS Comloșu Mare și a ajuns la 45 de puncte.
Staff-ul lugojean a trimis în teren pe Victor Gîrlea (portar), Marius Semeniuc, Miroslav Radak, Claudiu Ardelean, Claudiu Roșie, Ilyassou, Denis Secoșan, Marc Tiomela, Alex Maier, Viorel Socaci, Andrei Cărăbaș. Au făcut schimbările Marcus Anișoreac și Marian Talpă.
În următoarea etapă, programată pentru sâmbătă, 19 martie, de la ora 11, CSM Lugoj va primi acasă replica formației ACS Fortuna Becicherecu Mic, echipă poziționată înspre coada clasamentului, pe locul 18 (din 20), având doar 10 puncte.
În ultimul joc Becicherecu Mic a pierdut pe teren propriu în fața fotbaliștilor de la CS Unirea Sânnicolau Mare, care s-a impus cu 2-1, după ce gazdele au avut avantaj la pauză pe tabela de marcaj.