Joi, 26 septembrie, la Stadionul Tineretului din Lugoj s-a disputat competiția ”Crosul Toamnei”, rezervată tinerilor atleți din Lugoj și împrejurimi. Competiția a însemnat un succes din punct de vedere al organizării, dar și al numărului mare de participanți: 215 sportivi s-au aliniat la start, concurând la opt categorii de vârstă.
”Competiția a fost organizată de Clubul Sportiv Școlar Lugoj, în colaborare cu Primăria și Consiliul local Lugoj, Inspectoratul Școlar Județean – Timiș și Asociația pentru Atletism – Timiș. Cei 215 participanți au fost de la școlile, liceele, asociațiile și cluburile sportive din Lugoj și zona înconjurătoare: Știuca, Darova, Boldur, Ohaba Lungă, Sinersig, Găvojdia. Ne bucură participarea, pentru că la fiecare categorie am avut cam 30 de competitori”, ne-a declarat profesorul Adrian Vrudnik coordonator al Secției de Atletism de la Clubul Sportiv Școlar Lugoj, organizator al concursului ”Crosul Toamnei”.
În continuare, redăm clasamentele pe categorii de vârstă, cu primii trei clasați.
Categoria fete (născute în 2016 și mai mici): 1. Alesia Bodea (Școala Darova), 2. Maia Nagy (Școala ”Anișoara Odeanu”, Lugoj), 3. Daria Boca (Școala ”Eftimie Murgu” Lugoj).
Categoria băieți (n. 2026 și mai mici): 1. Sebastian Gărbuleț (Darova), 2. Arun Moise (Boldur), David Ciuga (Școala nr. 2 Lugoj).
Fete (n. 2014-2015): 1. Medeea Boncilă (Școala ”Anișoara Odeanu” Lugoj), 2. Elena Nagy (Școala ”Anișoara Odeanu” Lugoj), 3. Maisha Bota (Școala ”Eftimie Murgu” Lugoj).
Băieți (n. 2014-2015): 1. Sebastian Boca (Școala ”Eftimie Murgu” Lugoj), 2. Filipo Bodea (Școala Darova), 3. Gabor Arimescu (Școala ”Eftimie Murgu” Lugoj).
Fete (n. 2012-2013): 1. Daria Tîrziu (Școala nr. 4 Lugoj), 2. Maia Roșu (Școala ”Anișoara Odeanu” Lugoj), 3. Camelia Ulici (Școala ”Eftimie Murgu” Lugoj).
Băieți (n. 2012-2013): 1. Dragoș Zvunca (Școala ”Filaret Barbu” din Lugoj), 2. Roberto Abogătoaie (Școala Darova), 3. Ciprian Safta (Școala Darova).
La categoria Fete (n. 2009-2011) s-a înregistrat un podium foarte puternic: 1. Denise Bejan (CSM Lugoj), 2. Mara Brîndușoni (Școala ”Eftimie Murgu” Lugoj) 3. Andrada Aurariu (Școala ”Anișoara Odeanu” Lugoj).
Băieți (n. 2009-2011): 1. Raul Bialus (Liceul ”Valeriu Braniște” Lugoj), 2. George Boca (Școala ”Eftimie Murgu” Lugoj), 3. Milan Dragoș (Școala Ohaba Lungă).
Au mai fost premiate cele mai bune performanțe din concurs: Daria Tîrziu și Raul Bialus.
”În urma rezultatelor din concurs, s-au premiat cele mai bune trei școli, clasamentul final fiind 1. Școala Darova, 2. Școala Eftimie Murgu și 3. Școala Anișoara Odeanu. Primele două școli au fost la egalitate, cu 11 medalii, dar cei de la Darova au luat mai multe locuri I. La ediția de anul viitor așteptăm ca toate școlile și liceele din Lugoj să trimită participanți”, adaugă prof. Adrian Vrudnik.
Săptămâna viitoare este programat Crosul Dealul Viilor, ediția cu numărul 51, care va avea loc sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 10, în spațiul de la fosta bază hipică.
Organizatori sunt CSS Lugoj, în colaborare cu Primăria municipiului Lugoj, Consiliul local Lugoj, CSM Lugoj, Inspectoratul Școlar Județean – Timiș și Asociația pentru Atletism – Timiș.
Scoala Gimnazială Găvojdia nu a participat?! Și-a schimbat, cumva, coordonatele geografice?! Sau conducerea actuală nu agreează asemenea manifestări?