Criza de creștere – ”elefantul” din camera administrației Boldea

Majoritatea dintre noi, atunci când rostim cuvântul ”criză”, ne gândim automat la regres, la involuție sau la o stagnare păguboasă. În realitate, criza poate fi asociată și dez­vol­tă­rii. Este așa numita ”criză de creștere”, care afectează la ora actuală, din plin, mu­ni­ci­piul Lugoj. Deși nevăzută, ne­observată, criza de creștere este ”elefantul” din camera ad­ministrației lui Francisc Bol­dea. Adică ceva mare, ce­va important, care este tot tim­pul acolo, dar pe care ni­meni nu-l percepe la a­de­vărata dimensiune.

La o privire mai atentă, cri­za de care vorbeam este la ră­dăcina majorității polemi­ci­lor din spațiul public. Din păcate, acestea se rezumă la un partizanat simplist ”pro” sau ”anti” Boldea. Tabăra ”pro” subliniază marile in­ves­ti­ții care s-au inaugurat sau se vor inaugura. Adău­gând faptul că Lugojul are deja o cotă neverosimil de scă­zută a șomajului, de doar 0,7%, la prima vedere i­maginea pare a fi idilică.

În realitate, fără a nega meritele administrației lo­ca­le, trebuie s-o spunem pe a dreaptă și să recunoaștem că poziția vestică a Lugojului, plus centura ocolitoare termi­na­tă și accesul la autostrăzile A1 și A6, cu drum liber până la Viena, au fost argumentele decisive. Să nu ne facem i­luzii. Chiar și cu un geniu al administrației locale în fruntea urbei, dacă burgul nostru cochet ar fi fost așezat geografic undeva prin Caraș, am fi avut un șomaj de 7%, iar dacă eram prin Mehedinți, chiar 11%!

Părțile negative decurg tot din această criză de creș­te­re, de care edilii trebuie să fie din ce în ce mai conștienți și să o trateze cu maximum de seriozitate. Chiar și as­pec­te care păreau până acum destul de OK, acum ne dăm seama că au rămas în urmă, că nu mai fac față, că au nevoie de un update urgent, înainte de a fi prea târziu.

Lugojul anului 2017 este ai­doma unui copil care crește repede și își dă seama că hăi­nu­țele i-au rămas prea mici, că mănâncă mai mult, că are alte nevoi.

”Hainele” Lugojului sunt ne­încăpătoare, de la străzile su­focate de trafic, până la rețe­lele de apă și canal depă­și­te, cu mari pierderi, în ciud­a segmentelor modernizate. Utilajele gospodăriei comunale sunt fabricate în fosta R.D. Germană, în 77-78, pe vremea tinereței Angelei Merkel. Ca și evangheliștii, din patru po­duri peste Timiș, doar două sunt rutiere, iar unul, Dumnezeu cu mila, rezistă de pe la 1900, fiind ieșit de mult din garanție!

Doar forța de muncă sezonieră din ultimii ani a făcut ca locurile de ca­za­re sau spațiile de închiriat să ajungă o raritate. Deja se constată un aflux de po­pu­la­ție care vine din alte părți la Lu­goj. Sunt oameni tineri, sunt familii care vor dori să se stabilească aici. Dorința lor firească va fi să aibă co­pii, într-un oraș care dis­pune doar de şase incubatoare func­ţio­nale aflate în dotarea sec­ţiei de neonatologie a Spi­ta­lului Municipal, dintre care trei au un grad de uzură ridi­cat.

Într-un oraș care se laudă cu una din cele mai mici rate ale șomajului din țară, sa­la­riile au rămas încă la cote ridicole, la un minim de 1200 sau 1500 lei. Consecința fi­reas­că a ofensivei investi­țio­na­le, ironizată de unii, adu­la­tă de alții, ar trebui să fie și creșterea salariilor. Criza de creștere nu e o glumă, ea ne afectează pe toți.