“Crăciunul sătulul, Paștele fudulul”! Tradiții de odinioară în zona Lugoj-Făget-Buziaș

Paștele reprezintă cea mai importantă sărbătoare a crești­nă­tății, o sărbătoare care cele­brează, în egală măsură, profunzimea morții și a reînvierii, implicând, în calendarul popular, practici rituale generate de sincretismul păgâno-creștin.




Despre tradițiile ciclului pascal bănățean ne-a vorbit pe larg d-na Daciana Vuia, directoarea Muzeului de Istorie, Etnografie și Artă din Lugoj. De altfel, instituția lugojeană a susținut o interesantă comunicare pe această temă, desfășurată în 11 aprilie și care a implicat elevii Liceului ”Iulia Hasdeu” din municipiu. Liceenii, coordonați de prof. Șipoș Ibolya, au descoperit cu acel prilej lucruri inedite despre tradițiile populare bănățene.

Ouăle urmau a fi înroșite în coji de ceapă, în Joia Mare

”Rânduială a lui Dumnezeu, Postul Paștelui, numit dialectal Păresimi, era respectat cu exigență de ortodoxia satelor bănățene tradiționale, din prima jumătate a secolului al XX-lea. Postul Mare era ținut cu rigurozitate de întreaga comunitate, de la copii la bătrâni, anchetele etnografice pe care le-am realizat de-a lungul anilor, în satele din împrejurimile Lugojului, dovedindu-mi acest lucru. Un gest obligatoriu al acestei perioade era spălarea tuturor hainelor familiei, dar mai ales, opărirea oalelor din casă cu leșie – o fiertură obținută din cenușă – astfel încât să nu rămână pe ele nici un strop de grăsime animală ce ar fi impurificat rânduiala Păresimilor. Dincolo de restric­țiile alimentare sau de lipsa petrecerilor, cele șapte săp­tămâni de austeritate ale Pos­tului echivalau și cu un adevărat exercițiu spiritual, de împăcare cu cei care ți-au greșit de-a lungul anului, într-un gest de izbăvire a duș­mă­niei. Ouăle ce urmau a fi înroșite în coji de ceapă, în Joia Mare, erau special alese la Miezul Păresimilor- într-o zi de miercuri din mijlocul Postului Paștelui”, spune Daciana Vuia.

Caii lui Sântoader

În prima sâmbătă a acestui post, calendarul ortodox a fixat sărbătoarea Sântoaderului, pe care imaginarul popular o percepe ca pe un interval de timp periculos, în care lumea este copitată de maleficii “cai ai lui Sântoader”.

Despre aceste animale mitice, Daciana Vuia spune:

”Tradiția acestei săptămâni este plină de interdicții ce trebuiau respectate, în special de femei, care nu aveau voie să lucreze cu fire (să coase, să brodeze, să toarcă sau să urzească pânză la războiul de țesut), ele riscând să fie exemplar pedepsite de “caii lui Sântoader”.

Aceste animale mitice, profund solare, marchează începutul unui nou ciclu al naturii, în prag de An Nou ritual, așa cum este considerat Paștele. În satele din subzona etnografică Lugoj-Făget, sărbătoarea include și componenta de cult a stră­mo­șilor, de Sântoader se fierbe grâu pentru coliva ce era oferită rudelor și vecinilor, de pomana morților”.

Celebra fă­lo­șenie bănățeană impunea femeilor și fetelor să-și pregătească haine noi cu ocazia marii sărbători, haine ce erau etalate la biserică, în dimineața zilei de Paști, un obicei sintetizat și în dictonul “ Crăciunul sătulul, Paștele fudulul”.

Pedeapsa Joimăriței și Cultul Morților

”Practicile calendarului popular bănățean, consemnau tradițiile legate de credința ca până în Joia Mare, să fie încheiat torsul tuturor firelor de lână, în sau cânepă existente în gospodărie. În ideea cinstirii hărniciei, fetele și femeile leneșe ce nu respectau această prescripție a tradiției, erau aspru pedepsite de Joi­măriță – o bătrână, cu înfățișare înspăimântătoare (corespondenta Mumei Pădurii), care le ardea unghiile și degetele. Această sărbătoare cumulează semnificațiile începutului unui nou ciclu al industriei casnice textile feminine. Ca celebrare a cultului morților, în Joia Mare sau de Joimari cum spun în limbaj dialectal bănățenii, tuturor moșilor și strămoșilor familiei li se dădea de pomană o cană cu apă neîncepută, o lumânare dar și alimente rituale: un colac și un ou roșu. Exista credința că, în aceste momente de mare sărbătoare, se deschid mormintele și cerurile. Tradiția bănățeană impune gestul tămâierii alimentelor ce urmau a fi consumate la masa de Paști. Ouăle roșii constituiau primul aliment, consumat sacramental, în dimineața zilei de Paști, tradiția consemnând că te vei întâlni, în lumea de dincolo, cu persoana cu care ai ciocnit primul ou”, mai spune Daciana Vuia.

Un alt obicei evocat din Banatul de odinioară este cel prin care copii se spălau pe față, în dimineața marii sărbători, cu apă neîncepută, iar în lighean se puneau, de asemenea, coji de ou roșu și fire de iarbă verde.